Gheorghe Iftimiciuc, de 72 de ani, creşte în gospodăria proprie, de peste un an, o căprioară găsită pe un câmp din apropierea localităţii. Animalul era muşcat de câinii de la o stână, iar bătrânul l-a luat acasă să îl îngrijească.
“I-am cumpărat medicamente şi am îngrijit-o. Timp de două luni eu nu am băut nici un pahar cu lapte, pentru că l-am dat căprioarei. I-am dat ce era mai bun în casă”, susţine bătrânul din Todireni. În ciuda faptului că Gheorghe Iftimiciuc a luat animalul acasă doar pentru a-l salva de la moarte, responsabilii Direcţiei Silvice susţin că ţinerea în captivitate a acestuia se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 5.000 de lei.
“În acest caz apar două aspecte. Unul juridic, potrivit căruia persoana respectivă nu avea dreptul să ridice vânatul de pe fondul de vânătoare, dar şi unul moral. Latura morală este că, fiind într-o situaţie deosebită, animalul a fost salvat. După ce a fost îngrijit şi ţinut în captivitate ca un animal domestic, animalul este sortit pieirii acum, dacă este pus în libertate”, a declarat Heinrich Ipser, responsabil pe probleme de vânătoare la Direcţia Silvică Botoşani.
Puiul de căprioară nu poate fi lăsat în mediul natural, pentru că nu ştie să îşi procure singur hrana şi nu se poate apăra de dăunători. Specialiştii vor propune ca animalul să fie preluat de o grădină zoologică, astfel încât acesta să poată fi îngrijit.
Trimite articolul
Xfara cuvinte….
CUM SE POATE SA FIE AMENDAT UN BATRAN CARE A SALVAT CAPRIOARA DE LA MOARTE SI I-A DAT PORTIA LUI DE MANCARE!VA GANDITI PUTIN,VOI CEI CARE PROMULGATI LEGI?SITUATIILE DIFERA DE LA CAZ LA CAZ,NU SE POATE SA FIE O LEGE UNIVERSALA! DATI BATRANULUI CAPRIOARA,SA SE BUCURE DE EA,NU UMBLATI CU RAUTATI,AMENZI,ETC.,CI MAI BINE DATI-I MAI MULTA MANCARE SI SUPORT!FITI OAMENI!
Avem niste alesi de rahat, niste idioti. In plus, avem si concetateni de rahat – vezi pe respectivul de la directia silvica
SUSTIN APRECIERILE SI PROPUNERILE CLAUDIEI. NU MAI NECAJITI BATRANELUL!!! ARE TOT DREPTUL SA SE BUCURE DE CAPRIOARA. ACEST ANIMAL N-AR FI FOST OARE SORTIT PIEIRII IN URMA CU UN AN, DACA..?!? RESPONSABILII DIRECTIEI SILVICE AR TREBUI SA RASPLATEASCA EFORTUL BATRANULUI!!!!!!!! RUSINE!