Sâmbătă dimineaţa, de la ora 11, pe stadionul „Dan Păltinişanu” va fi meci care pe care. ACS Poli va întâlni Metalul Reşiţa, într-un meci între locurile 1 şi 3. O partidă importantă pentru ambele echipe, probabil decisiv pentru reşiţeni în dorinţa lor de a promova.
Sâmbătă dimineaţa cei de la ACS Poli se deplasează la FC Caransebeş pentru un meci ce pare accesibil la prima vedere. Dan Alexa spune că partida trebuie privită cu mare atenţie, asta şi pentru că formaţia cărăşeană nu are un lot slab, punând probleme unor echipe importante din clasament.
ACS Poli Timişoara şi CSM Vaslui s-au chinuit din plin să ofere un meci decent celor doar câteva sute de spectatori care au decis că la o asemenea partidă merită să stea în tribunele stadionului „Dan Păltinişanu” pe frig şi ploaie. La final, tabela arăta un 0 – 0, care pare fair play pentru spectacolul de pe teren. Cel mai prezent în joc a fost din nou arbitrul de centru, care a dorit cu orice preţ să se dea în spectacol.
ACS Poli Timişoara poate să-şi ia vineri revanşa pentru înfrângerea din tur în faţa celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Vineri, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” are loc o nouă etapă a ligii secunde, iar adversari vor fi vâlcenii.
Unirea Tărlungeni a fost prima echipă care a reuşit să nu ia bătaie de la ACS Poli Timişoara în ultimele săptămâni. Echipa braşoveană a reuşit să stopeze seria invincibilităţii bănăţenilor, după ce a făcut 1 – 1, pe teren propriu, cu echipa lui Dan Alexa. Timişoara a avut victoria la îndemână, dar Belu a ratat o lovitură de la 11 metri.
ACS Poli Timişoara joacă sâmbătă dimineaţa, de la ora 11, o partidă cu una dintre echipele bune ale seriei. Formaţia lui Dan Alexa se deplasează la Unirea Tărlungeni. Va fi un meci dificil, spune tehnicianul timişorenilor, dar nu unul care nu poate fi câştigat.
Cu o pepinieră plină de tineri de perspectivă, antrenorul primei echipe a ACS Poli suflă şi în iaurt pentru a nu mai pierde viitorul fotbalistic al Timişoarei. Un număr de cinci juniori au fost luaţi la echipa mare. Ei se adaugă altor tineri de perspectivă, deja ajunşi în circuitul echipei mari.

Eveniment

UPDATE. Incendiu de vegetație în apropiere de Satchinez. Fumul a ajuns până la Timișoara
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul

Eveniment

Vehicul din Timiș, implicat într-un accident pe DN6. Două femei și 7 câini au murit
Un ansamblu de vehicule înmatriculat în Timiș a fost implicat într-un accident mortal pe DN6, la Vălișoara. Două femei au murit, iar un șofer a fost rănit. În autoutilitara implicată se aflau 10 câini, dintre care 7 au murit. 2

Capitală Culturală

Tinerii pasionați de folclor se pot înscrie la Festivalul „Luca Novac”. Premii de până la 4.000 de lei
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.

Ştiri din Timiș

Apartamente gata de mutat, de vânzare sau de închiriat, la Nord One Torontal. Open Doors cu discounturi speciale, sâmbătă, 26 septembrie
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.

Mapamond

Avion militar prăbușit la scurt timp după decolare în Țara Galilor. Cei doi piloți s-au catapultat
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.

Ştiri din Timiș

Clarificări privind funcționarea, respectarea Regulamentului și modalitatea de plată în zonele cu Tarifare Progresivă a sistemului de parcare TimPark Timișoara
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.

Ştiri din Timiș

O nouă campanie RETIM și ADID Timiș din 2026: predare gratuită a deșeurilor textile în Zona 1 Timișoara
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.

România

Românii, tot mai interesați de hainele second-hand. Prețul și reducerea risipei, printre principalele motive
Hainele second-hand au devenit o alegere tot mai prezentă în rândul românilor. Aproape trei sferturi dintre aceștia, respectiv 74%, spun că au cumpărat haine la mâna a doua în ultimii trei ani. În același timp, peste jumătate dintre români au cumpărat și mobilier, electronice sau electrocasnice second-hand, potrivit unui studiu realizat în aprilie 2026. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici