tion.ro Web analytics

Aşa cum a promis luni, Dan Alexa, antrenorul celor de la ACS Poli, la echipă a mai sosit un atacant. Este vorba de unul dintre cei mai buni marcatori ai seriei, Bogdan Chipirliu, în vârstă de 22 de ani. El a evoluat în tur la Fortuna Poiana Câmpina, dar aparţine de Oţelul Galaţi. Înţelegerea este valabilă pentru şase luni, iar la expirarea înţelegerii se va putea discuta despre prelungirea acesteia într-un anumit fel.
Cu noutăţi puţine, câţiva jucători plecaţi şi un antrenament consistent, lotul celor de la ACS Poli Timişoara s-a întâlnit pentru prima dată în acest an. Dan Alexa nu şi-a menajat deloc echipierii, a programat un antrenament destul de lung, dar a înlocuit alergările clasice de la prima şedinţă tehnică de la reunire cu alergări cu mingea.
ACS Poli Timişoara şi-a stabilit un program de pregătire destul de plin pentru prima parte a anului. Cantonamentul va fi efectuat la cald, în Turcia, mai precis în Antalya. Reunirea echipei e pe 19 ianuarie, iar, până la plecarea în cantonament, vor avea loc mai multe meciuri amicale.
Formaţia timişoreană de ligă secundă s-a despărţit de unul dintre cei mai prolifici jucători din ultima perioadă. Este vorba de atacantul Szablocs Szekely, fostul golgheter al ACS Poli în anul în care evolua în prima ligă.
Fost jucător şi antrenor la echipa mare a Timişoarei, Cosmin Contra spune că ACS Poli nu va „rata” promovarea decât dacă se va întâmpla o catastrofă. Despre foştii săi colegi, Dan Alexa şi Ion Timofte, Contra este de părere că fac la club o treabă excelentă, dar că promovarea trebuie bine gândită, deoarece acolo sunt alte cerinţe, care necesită alte eforturi.
Scăpată de grija campionatului, cu locul 1 după ultimul meci din acest an, ACS Poli s-a apucat de meciuri amicale. Primul a avut loc marţi, cu „vecinii” de la Ripensia. Dan Alexa a avut ocazia să testeze jucătorii mai puţin folosiţi, să îşi facă o idee despre cine ar putea părăsi echipa în pauza de iarnă, respectiv cine ar putea veni, în urma unor teste. Scor final: 3 – 2 pentru ACS Poli.
Numele lui Dan Alexa a fost inclus pe o listă a posibililor antrenori care ar putea fi instalaţi pe banca celor de la Dinamo Bucureşti. Tehnicianul celor de la ACS Poli nu vrea să comenteze acest subiect şi spune că deocamdată preocuparea lui este formaţia pe care o antrenează în acest moment.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 februarie 2026, în Timișoara?
Lansare de album, atelier de lumânări, concerte, proiecții de film sau expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte vineri, 13 februarie.

Ştiri din Timiș

FOTO. Parteneriat pentru patrimoniu: Deta și Timișoara construiesc împreună un nou muzeu
Un nou proiect cultural de anvergură prinde contur în județul Timiș. Muzeul Satului Bănățean Timișoara a încheiat un parteneriat cu Primăria Orașului Deta pentru amenajarea și dezvoltarea Muzeului Orașului Deta, un demers menit să valorifice patrimoniul local și să consolideze rețeaua muzeală din Banat.

România

Plângere oficială la Guvern și Casa de Pensii. FACIAS apără în instanță drepturile a 4,9 milioane de români rămași cu pensiile înghețate
„Înghețarea” pensiilor este ilegală. Indexarea valorii punctului de referință nu este un cadou de la guvern, nu e un gest de generozitate al politicienilor sau o „pomană” de la stat, ci este o obligație legală asumată, imperativă, fără echivoc și care nu poate ignorată.

România

Lecții de empatie pentru elevi. „Ora cu și pentru animale” devine materie opțională la nivel național
Opționalul „Ora cu și pentru animale”, inițiat de CJ Ilfov, a fost aprobat la nivel național și va putea fi introdus în școli din toată țara. Cursul, destinat elevilor de gimnaziu, urmărește dezvoltarea empatiei și a responsabilității față de animale.

Ştiri din Timiș

În stil pur alpin. Horia Colibășanu aduce la Timișoara povestea cuceririi Nanga Parbat
Timișoara devine, în 18 februarie, capitala alpinismului românesc. Horia Colibășanu, singurul român care a urcat cei mai periculoși cinci munți ai lumii fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, prezintă filmul documentar „Nanga Parbat 2025”, miercuri, de la ora 19.00, în Aula Magna a Universității de Vest. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

Robert Șerban este noul președinte al Uniunii Scriitorilor din Timișoara
Poetul Robert Șerban este succesorul regretatului critic literar Cornel Ungureanu în funcția de președinte al Uniunii Scriitorlor din România (USR), în urma voturilor acordate, astăzi, de colegii de breaslă. În proiectul său electoral, intitulat „Literatura, prezență vie în Banat”, Robert Șerban a pledat pentru întinerirea filialei prin cooptarea de noi scriitori, pentru o voce percutantă a scriitorimii și o mai mare implicare în comunitate, pentru „solidaritate, generozitate și bun-simț”.

Eveniment

70 de zile de spitalizare după ce a fost lovită cu barosul în cap. Concubinul, arestat pentru tentativă de omor
O scenă de o violență extremă s-a petrecut într-o locuință din satul Lenauheim, unde o femeie a fost lovită în repetate rânduri cu un baros de către concubinul său. Victima a suferit răni grave, iar bărbatul este acum arestat preventiv pentru tentativă de omor.

Ştiri din Timiș

Bombe pe roți în Timiș: zeci de mașini cu probleme grave, opt vehicule în pericol iminent de accident
Aproape patru din zece mașini verificate anul trecut în trafic, la nivel național, aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase. Datele făcute publice de Registrul Auto Român (RAR) arată o realitate îngrijorătoare, iar județul Timiș nu face excepție. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici