Sărbătorit. Srdjan Luchin a declarat miercuri
că echipa sa trebuie să înceapă cu
dreptul şi meciurile din deplasare, din retur.
Liga 1. Mijlocaşul Artiom Karamian consideră
că formaţiile clasate pe primele trei locuri,
Dinamo, Unirea Urziceni, şi FC Timişoara, dar
şi Steaua, şi CFR Cluj sunt echipe care au
şanse de a câştiga titlul.
Şeful LPF, Dumitru Dragomir este de părere lui
Marian Iancu, în „războiul” acestuia
cu Mircea Sandu. „Nu Mircea Sandu decide dacă
Iancu este declarat persona-non grata, decizia e a
Adunării Generale.
Joc şcoală între rezervele echipei mari
şi „Poli” II, marţi după-masa,
arbitrat de secundul Iosif Rotariu. Seniorii s-au impus cu
1-0 (gol Rusici), la capătul unui joc cu două
reprize de 35 de minute.
Ghinion pentru doi jucători importanţi ai
Timişoarei. Dorin Goga, va fi supus unei
intervenţii chirurgicale, marţi, în
Austria, iar coechipierul său, Milos Brezinsky, va fi
operat vineri, la Stuttgart.
„Chirurgul” formaţiei a făcut un meci
foarte bun, fiind cel mai bun jucător de pe teren
chiar dacă nu a marcat.
Visează meciul. Gabi Balint, antrenorul Politehnicii
Timişoara, aşteaptă cu nerăbdare
debutul său ca antrenor principal la o echipă de
primă ligă.
Şeful echipei FC Argeş, Cornel Penescu, a spus
că le va face o surpriză financiară
jucătorilor dacă vor obţine o victorie
în meciul de la Timişoara.
„Verde” la tichete. Începând de
joi, 26 februarie, de la orele amiezii, fanii Politehnicii
vor putea să achiziţioneze bilete pentru partida
de sâmbătă, contra echipei FC Argeş.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
1
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
4
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
Economic
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.