Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor
a dat câştig de cauză
Universităţii în litigiul cu Poli
Timişoara, pentru neplata celei de-a treia rate,
250.000 de euro, din transferul atacantului Dorin Goga.
Căpitanul lui FC Timişoara, Dan Alexa, speră
în continuare la titlu, co condiţia ca echipa
bănăţeană să învingă
Steaua, iar Dinamo să facă un pas greşit la
Urziceni.
Fluieraşi” din Franţa, Grecia, Bulgaria
şi Spania vor conduce patru jocuri din cadrul rundei a
32-a a primei ligi la fotbal. La Timişoara - Steaua
vin francezi, la Mediaş - Bistriţa greci, la
Rapid - Craiova bulgari, iar la Urziceni - Dinamo spanioli.
Atât Timişoara, cât şi Steaua trec
prin momente mai puţin bune. Timişoara a pierdut
două partide din ultimele trei disputate şi vede
cum Dinamo şi Urziceni s-au desprins în fruntea
clasamentului, iar Steaua nu şi-a bătut
adversarele tradiţionale Dinamo şi Rapid şi
este în pericol să nu prindă nicio
cupă europeană.
Preţurile tichetelor la Timişoara - Steaua
rămân neschimbate. Marţi au fost puse deja
în vânzare biletele de intrare pentru meciul de
vineri, care va începe la orele 21.
Primele măsuri după eşec. Şeful echipei
pei FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat că a
decis să blocheze contractele jucătorilor
până la data de 15 iunie, când va face
bilanţul ultimelor etape de campionat şi a
finalei Cupei României.
Antrenorul lui FC Timişoara, Gabi Balint, a declarat
că nu înţelege comportamentul fanilor
bănăţeni care îi acuză de un
posibil aranjament în derby-ul cu Dinamo, scor 1-3,
şi a adăugat că echipa a evoluat pe o
primă de 100.000 de euro în partida din
Ştefan cel Mare.
că nu înţelege comportamentul fanilor
bănăţeni care îi acuză de un
posibil aranjament în derby-ul cu Dinamo, scor 1-3,
şi a adăugat că echipa a evoluat pe o
primă de 100.000 de euro în partida din
Ştefan cel Mare.
Preşedintele lui FC Timişoara, Marian Iancu, a
declarat la finalul meciului pierdut în faţa lui
Dinamo, scor 1-3, că nu înţelege de ce
echipa sa s-a retras după ce a deschis scorul şi
consideră că adversarul nu a arătat nimic
în plus.
Gabi Balint crede că echipa sa poate da lovitura
în „Groapă”, în probabil cel
mai important meci al sezonului.
Dacă în primele zile ale
săptămânii antrenorul „haitei”,
Mircea Rednic spunea că se mulţumeşte
şi cu un punct, după meciul cu Timişoara,
acum tehnicianul se gândeşte doar la victorie,
mai ales că gruparea bănăţeană ar
putea să-şi recupereze cele 6 puncte.
Eveniment
Patrulele Poliției Locale Timișoara au continuat controalele în mijloacele de transport în comun și în zona stațiilor. În ultimele patru luni, polițiștii locali au aplicat 871 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ajungând la aproape 181.000 de lei.
Sănătate
Timișorenii care au nevoie de consultații pentru diagnosticarea, monitorizarea sau prevenirea bolilor infecțioase se pot adresa Cabinetului de Boli Infecțioase din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Ştiri din Timiș
Ioan Bohăncanu, primarul comunei Beba Veche, a murit la vârsta de 65 de ani. Dispariția edilului a provocat tristețe în comunitatea pe care a condus-o ani la rând.
1
Târgul Imobiliar
Cartierul Vienez continuă să se dezvolte, iar Nord One anunță lansarea a două noi clădiri rezidențiale, N6 și N7. Cele două proiecte vor fi prezentate oficial în cadrul Târgului Imobiliar Timișoara, din 3–4 octombrie, unde primele 10 apartamente vândute vor beneficia de discounturi exclusive de lansare de până la 5%.
Utile
Vineri, 2 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinișanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
2
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
1