Este vorba despre Reginaldo, atacantul celor de la Parma. Ceea ce la început părea o simplă idilă primăvăratică s-a transformat într-o relaţie serioasă, Elisabetta gândindu-se chiar să îi facă un copil brazilianului. Nu însă chiar acum. „Iubitul meu este un om generos şi inteligent. Mereu reuşeşte să mă ţină interesată de el. Îmi place să fiu independentă într-o relaţie, dar el a reuşit să mă domine cu cap, să îmi controleze independenţa. Cât despre un copil, vreau să îi dăruiesc o micuţă Canalis. Încă mai este timp pentru aşa ceva”, a declarat Elisabetta într-un interviu acordata revistei Di Tutto.
Ajunsă la 30 de primăveri, fosta „bebeluşă” a Cronicii Cârcotaşilor – varianta peninsulară – nu se consideră o femeie „trecută”. Ba chiar dimpotrivă. „Am 30 de ani şi încă mă consider o femeie bună. Sunt o femeie naturală şi tot timpul voi fi aşa”, a mai ţinut să precizeze superba Elisabetta Canalis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!