Iar cântăreaţa britanică nu duce lipsă de aşa ceva. Nici nu a ieşit bine din spital, de unde şi-a luat liber pentru câteva ore, ca să îşi susţină concertul de la Festivalul Glastonbury, că interpreta a şi fost implicată într-o altercaţie cu un fan.
În timp ce interpreta piesa „Rehab”, Amy a coborât de pe scenă, în mijlocul mulţimii, când a avut loc incidentul. Se pare că un admirator mai înfocat a vrut să pună mâna pe „podoaba capilară” a vedetei.
De aici şi până la o Amy furioasă, care şi-a bătut fanul, nu a mai fost decât un pas. „Lovitura a avut loc în momentul în care a vrut să îi înhaţe părul, aşa că ea a reacţionat”, a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei.
După concertul său, Amy s-a alăturat lui Beyonce, în zona destinată VIP-urilor, ca să îl vadă pe Jay-Z pe scenă. Imediat după aceasta, în jurul orei trei dimineaţa, solista s-a întors la spitalul din Londra, ca să-şi continue tratamentul pentru enfizem.
Deşi are reale probleme de sănătate, cântăreaţa se pare că a trecut cu brio de acest concert. Să sperăm oare că, în sfârşit, Amy Winehouse a luat-o pe o cale mai bună?
Citiți principiile noastre de moderare aici!