Aceste ţigle conţin celule solare fotovoltaice, care îi permit sitului arheologic inclus de UNESCO pe lista patrimoniului mondial să îşi păstreze aspectul estetic, producând în acelaşi timp energie curată pentru a ilumina frescele sale.
Deşi proiectul se află abia la început, experţii consideră că noile ţigle high-tech ar putea, într-o bună zi, să contribuie la ecologizarea centrelor istorice din întreaga peninsulă.
Proiectul pilot permite punerea în valoare a unei extraordinare fresce murale ce a fost descoperită în 1909 sub câţiva metri de cenuşă vulcanică în Vila Misterelor, acoperită alături de restul oraşului antic după erupţia vulcanului Vezuviu în urmă cu aproape 2.000 de ani.
Fresca prezintă femei care îl venerează pe Dionis, zeul vinului şi al petrecerilor, în timp ce execută ritualuri misterioase. Subiectul acestei fresce îi intrigă pe cercetători de multă vreme, unii dintre ei sugerând că proprietara vilei era o preoteasă ai cărei sclavi participau la ritualurile acestui cult.
Acoperind trei pereţi, fresca în cauză, una dintre cele mai bine conservate din Pompeii, este iluminată cu lămpi LED special concepute pentru a aduce la viaţă scene pictate în culorile roşu intens, violet şi auriu, fără a le deteriora.
Din octombrie, aceste lămpi sunt alimentate cu electricitatea produsă de ţiglele fotovoltaice.
Trimite articolul
XNa, vedeti ca se adeveresc teoriile conspiratiei? Oamenii din antichitate aveau leduri si panouri fotovoltaice, iar cercetatorii nu le-au identificat decat acuma pentru ca nu s-au gandit sa le porneasca, si de rusine colegii lor mai mult ca sigur ne vor vinde gogosi cum ca descoperirea n-ar fi reala, maiu! 🙂