Preşedintele Boliviei, Evo Morales, a declarat că e posibil ca firmele internaţionale să nu primească nici un fel de compensaţii – declaraţie care i-a şocat pe reprezentanţii Braziliei, cel mai mare investitor şi domeniul energetic bolivian. Şi liderii UE se declară îngrijoraţi.
UE e îngrijorată nu doar de măsurile protecţioniste ale Boliviei ci şi de cele ale Venezuelei, care s-a retras din alianţa comercială a ţărilor andine. Acestea sunt, potrivit analiştilor semne că America de Sud e extrem de divizată.
De o parte, se desenează grupul ţărilor care favorizează economia de piaţă şi comerţul liber, precum Chile şi Columbia. Ţările din celălalt grup, în frunte cu Venezuela şi Bolivia, doresc să abolească influenţele străine şi întăresc controlul statului asupra economiei.
Dar multe alte guverne sud-americane se află la mijloc între cele două tendinţe. E un peisaj confuz, care îngreunează dialogul cu Europa, după cum a remarcat ministrul german de externe.
Aşa că, perspectiva unui acord comercial UE America de Sud e extrem de limitată. E însă posibilă lansarea convorbirilor comerciale dintre Europa şi statele Americii Centrale, mai mici decât vecinii lor de la sud, şi care au semnat deja un acord de comerţ liber cu SUA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!