Două persoane au murit şi circa 50 de oameni sunt răniţi grav, în coliziunea dintre două garnituri de metrou produsă la Roma, azi dimineaţă, potrivit unui bilanţ provizoriu al serviciilor de pompieri.
O grupare militantă irakiană afiliată reţelei Al Qaida pretinde, într-o înregistrare video, că a instaurat un stat islamic în Irak.
Au făcut ravagii în Europa, însă nu şi în faţa animalelor pe care se lăudau că le vânează cu cea mai mare îndemânare. Marii dictatori ai bătrânului continent erau renumiţi pentru partidele de vânătoare pe care le organizau şi, mai ales, pentru trofeele cu care se întorceau din pădure.
Departamentul american de Justiţie susţine că "în realitate, Munaf nu se află în custodia Statelor Unite în Irak", informează cotidianul New York Times.
Poliţia irakiană spune că la Kirkuk, în nordul ţării, o serie de atacuri cu maşini-capcană s-a soldat cu cel puţin opt morţi şi zeci de răniţi.
Printre tarile care intampina muncitorii romani se pot numara Danemarca, Slovacia si Cehia, spre deosebire de britanici care sunt destul de tematori in fata unei posibile "invazii" de muncitori din mai saracele state membre, Romania si Bulgaria.
Papa Benedict al XVI-lea l-a primit, pentru prima oară de când s-a instalat la Vatican, pe liderul spiritual al budismului, Dalai Lama. Întrevederea are o importanţă spirituală dar şi una politică.

Ştiri din Timiș

Vrem tren metropolitan, dar fără să fragmentăm și mai mult traficul rutier. Parteneriatul cu CFR, totuși, aprobat
Consilierii locali din Timișoara au aprobat, marți, parteneriatul cu CFR pentru realizarea trenului metropolitan, care ar urma să lege orașul de Aeroportul Internațional și localitățile din periurban. Proiectul a ridicat însă întrebări privind riscul fragmentării orașului, în special în cazul folosirii unor linii feroviare industriale aflate la nivelul carosabilului.

Ştiri din Timiș

Platformă pentru accesibilitate la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, achiziționată cu sprijinul Continental Anvelope România
Timișoara își consolidează pașii către un sistem medical mai accesibil pentru toți pacienții. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” este montată o platformă hidraulică destinată persoanelor cu dizabilități, achiziționată printr-o sponsorizare oferită de Continental Anvelope România.

Ştiri din Timiș

Presupusa „evacuare” a prefecturii, subiect de contre între secunzii din primărie și consiliul județean
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, acuză Consiliul Județean Timiș că ar fi „scos afară” prefectura din Palatul Administrativ, după ce ședința Colegiului Prefectural din 29 octombrie a fost mutată la Primăria Timișoara. CJ Timiș respinge însă acuzația și susține că prefectul și instituția pe care o conduce rămân în sediul actual.

Ştiri din Timiș

Panourile fotovoltaice care rezistă la taifun, prezentate la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara
Tehnologii pentru producerea și stocarea energiei, echipamente pentru reducerea facturilor și soluții destinate industriei sunt prezentate, în aceste zile, la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara. Una dintre atracțiile evenimentului este un sistem de montare a panourilor fotovoltaice proiectat să reziste la viteze ale vântului de până la 216 km/h. Cea de-a 17-a ediție a târgului a început miercuri, 21 octombrie, la Pavilionul Expovest, iar accesul publicului este gratuit.

Ştiri din Timiș

Paul Finta a demisionat din funcția de reprezentant al Guvernului în Timiș: „Prefectul se schimbă, instituția rămâne”
Paul Finta și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Acesta și-a anunțat, miercuri, plecarea printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în care a explicat că a fost propus pentru această funcție de USR, partid care a intrat în opoziție.

Ştiri din Timiș

Pot începe negocierile pentru clădirile pe care primăria vrea să le cumpere pe Beethoven și Viteazu. Planuri și impasuri
Consilierii locali din Timișoara au dat undă verde, marți, începerii negocierilor pentru cumpărarea a două clădiri private, de pe Beethoven 3 și Mihai Viteazu 26. Una ar rezolva accesul la Clinica ORL, în timp ce cealaltă ar putea reveni în patrimoniul public după ce înainte de retrocedare a avut tot rol sanitar.

Eveniment

Câini fără microcip și ținuți în condiții necorespunzătoare, descoperiți la Ciacova
Polițiștii au aplicat amenzi de 9.000 de lei în urma unor controale făcute la Ciacova, unde au găsit câini ținuți în condiții necorespunzătoare, fără microcip sau lăsați nesupravegheați pe stradă.

Eveniment

Scandal într-o școală din Argeș. O femeie de 58 de ani, acuzată că a agresat doi elevi din cauza nepotului său
O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, județul Argeș, este acuzată că ar fi agresat doi elevi în timpul unei pauze școlare, pe 15 octombrie, după un conflict anterior între unul dintre copii și nepotul său. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, apoi plasată sub control judiciar. Polițiștii continuă cercetările.