Un designer chinez susţine că invenţia lui, o casă pe bicicletă, va rezolva problema celor fără locuinţă.
Chiar dacă încă nu are vârsta legală pentru un permis de conducere, Ed Garner a reuşit să devină cel mai tânăr pilot din lume. Băiatul a obţinut licenţa de pilot la 17 ani, pentru avioane tip Boeing 737, care transportă 200 de persoane.
Un srilankez de 80 de ani a fost eliberat din închisoare după 50 de ani de detenţie preventivă fără proces, fiind uitat complet de administraţia penitenciară, a anunţat ieri avocatul său, relatează AFP.
Când Anna Kozlov a văzut un bărbat în vârstă care cobora dintr-o maşină în faţa casei sale din Borovlyanka, Siberia, a crezut că pur şi simplu ochii îi joacă feste.
Noile tehnologii permit ca divorţurile să se desfăşoare mai rapid. Cu toţii ştim că divorţul islamic se realizează uşor. Telefonul mobil a revoluţionat peste aşteptări divorţurile din lumea islamică.
Dacă vă nimeriţi azi sau mâine prin New York şi luaţi metroul, s-ar putea să aveţi un şoc! Pentru al şaptelea an consecutiv, sute de oameni îşi vor scoate pantalonii în timp ce călătoresc pe sub pământ.
Hayley Holden, o mamă din Marea Britanie, a fost şocată când doctorii i-au spus că fetiţa ei, Ellie-May, acum în vârstă de opt ani, a ajuns la pubertate la doar trei ani.
Delicvenţii aflaţi în închisorile din Marea Britanie au pretenţii care mai de care mai neobişnuite de la prietenii şi familiile lor.
O echipă de fotbal italiană din divizia D care şi-a ales ca sponsor un bordel austriac a provocat revolta locuitorilor din Trento.
Azi în Timișoara
Joi, 2 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la un tur ghidat, la film sau la expoziții.
România
Ilie Bolojan spune că refacerea coaliției este puțin probabilă și că România ar putea avea guverne minoritare sau soluții temporare de tip „armistițiu” politic, din cauza lipsei de încredere între partide.
2
România
Partidul Național Liberal (PNL) susține că decizia Tribunalului București nu afectează conducerea aleasă la Congresul din 21 iunie și anunță că o va contesta, în timp ce instanța a suspendat unele hotărâri privind organizarea congresului.
România
Un cetățean marocan a fost declarat indezirabil în România pentru 10 ani, după ce SRI a transmis că promova ideologia teroristă și radicaliza persoane din țară.
1
Capitală Culturală
Un puzzle al teoremei lui Pitagora, un pendul cu nisip, o balanță bazată pe legea pârghiei, un dom geodezic: sunt doar câteva dintre exponatele care vor putea fi descoperite, atinse, testate săptămâna viitoare, în curtea și la parterul Centrului de Proiecte Timișoara (str. Vasile Alecsandri nr. 1).
Mapamond
Canada va participa în premieră la Eurovision în 2027, devenind prima țară care se alătură competiției după Australia, invitată în 2015. Decizia vine după ce CBC/Radio-Canada a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), ceea ce îi conferă dreptul de a concura la ediția de anul viitor, găzduită de Bulgaria.
Cinema
O proiecție specială cu scop caritabil va avea loc la Cinema Studio din Timișoara, unde publicul este invitat să participe la difuzarea documentarului „Al cui câine sunt?” / „Whose dog am I?”. Evenimentul este programat pentru miercuri, 8 iulie, de la ora 21:30, pe terasa cinematografului și este permis accesul cu animalele.