Ninsori record au lovit peninsula Kamchatka, îngropând orașe sub zăpadă și provocând avalanșe, blocaje rutiere și pene de curent. Două persoane au murit sub zăpadă căzută de pe acoperișuri, iar autoritățile au declarat stare de urgență. Stratul de zăpadă a atins câțiva metri, iar școlile și afacerile sunt închise. Fenomenul, considerat cel mai puternic din ultimele 30 de ani, va continua până pe 26 ianuarie.
Un tren de mare viteză a deraiat în sudul Spaniei și a lovit un alt tren aflat pe o linie alăturată. Zeci de persoane au fost rănite, iar bilanțul victimelor este în curs de actualizare. Traficul feroviar între Madrid și Andaluzia a fost suspendat, iar autoritățile investighează cauza accidentului.
Blue Monday, a treia zi de luni din ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi din an și cade anul acesta pe 19 ianuarie. Conceptul a fost lansat în 2005 de psihologul britanic Cliff Arnall, pe baza unei formule ce ia în calcul factori precum vremea, datoriile, lipsa de motivație și revenirea la muncă după sărbători. Deși popularizat la nivel global și folosit intens în campanii de marketing, Blue Monday este criticat de experți, care îl consideră pseudoștiințific și avertizează că depresia nu poate fi redusă la o singură zi.
Donald Trump a declarat că ar putea impune tarife țărilor care se opun preluării Groenlandei de către SUA, invocând motive de securitate națională. Declarațiile vin în contextul în care trimisul său special susține că Washingtonul este hotărât să preia insula, iar o delegație bipartizană a Congresului american se află la Copenhaga pentru a reduce tensiunile cu Danemarca și Groenlanda.
O explozie urmată de un incendiu a avut loc în centrul orașului Utrecht, din Olanda, provocând prăbușirea mai multor clădiri. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital, iar autoritățile nu exclud posibilitatea existenței unor persoane prinse sub dărâmături. Cauza exploziei este încă necunoscută, iar pagubele materiale sunt importante.
O investigație junalistică prezintă acuzații grave de agresiuni sexuale la adresa artistului spaniol Julio Iglesias. Două foste angajate susțin că ar fi fost abuzate sexual în 2021, în reședințele cântărețului din Caraibe și Europa, într-un climat de control și presiune. Iglesias și avocatul său nu au comentat acuzațiile, iar ancheta este în desfășurare.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.

România

Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.

Ştiri din Timiș

Timișoara devine capitala stomatologiei pediatrice. Peste 150 de medici și specialiști internaționali, reuniți la SMART Pedodontics 2026
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.

Cinema

Documentare despre migrație, muncă și solidaritate, la Timișoara. One World Romania revine săptămâna viitoare
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.

Mapamond

Deficit de kerosen în Europa. Importurile din Coreea de Sud ating un maxim al ultimilor ani
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani. 2

Eveniment

Incendiu la un magazin de jucării din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
Incendiu izbucnit luni la un magazin de jucării din Timișoara. Focul s-a manifestat pe aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au lichidat incendiul, iar din fericire nu au fost înregistrate victime. 1

Ştiri din Timiș

Au început lucrările la noul centru dedicat seniorilor din Timișoara. Cum va arăta la final
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara mai vrea un împrumut de la BERD. Încă 30 de milioane de euro pentru Podul ISHO, Magistrala Verde și nu numai
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici