Prinţul Charles a fost interogat săptămâna trecută de poliţie, în legătură cu moartea fostei sale soţii, prinţesa Diana, care a murit într-un accident de maşină la Paris, în 1997.
Brazii de Crăciun au fost botezaţi Pomi de Sărbători, magazinele urează clienţilor mai degrabă Sărbători fericite decât Crăciun fericit şi chiar prăjiturelele tradiţionale colorate în roşu şi verde sunt acum albe şi albastre.
Procuratura Generală de la Kiev a confirmat că preşedintele ucrainean, Victor Iuşcenko, a fost otrăvit. Concentraţia de dioxină din sângele lui Iuşcenko a fost de 1.000 de ori mai mare decât limita admisă.
Ministerul de Externe bulgar a respins suspiciunile privind o rivalitate tacită a ţării sale cu România în ceea ce priveşte întâietatea în semnarea acordului de instalare a facilităţilor militare americane.
Ministrii de Externe ai tarilor membre NATO, reuniti la Bruxelles joi, au aprobat un plan de implicare mai activa in Afganistan, transmit agentiile internationale de presa. Prin acesta, NATO se angajeaza sa suplimenteze efectivele militare cu 6000 de trupe, dintre care o treime vor fi britanice. Acestea vor opera in Sudul tarii.
Preşedinţia britanică a Uniunii Europene a fost protagonista unei gafe de proporţii, după ce a propus din neatenţie ca Uniunea să cheltuie peste 22.682 de miliarde de euro - adică ... de 27 de ori întregul său buget pe termen lung, în cooperarea cu ... săracii lumii.
Fostul premier britanic Margaret Thatcher, care şi-a serbat cu fast în luna octombrie împlinirea a 80 de ani, a fost internată aseară în spital ce a acuzat o stare de anemie pronunţată.
Parisul are o nouă atracţie turistică. În plin sezon al sărbătorilor de Crăciun, în celebrul Tour Eiffel s-a deschis un patinoar. Acesta se află pe prima platformă a turnului înalt de 300 de metri şi poate primi până la 100 de persoane în acelaşi timp.
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a declarat ca Uniunea Europeana nu se poate extinde pe mai departe cu bugetul de austeritate propus de Marea Britanie.Dl. Barroso a spus ca propunerea presedintiei britanice e pentru o mini-Europa, nu o Europa largita.
Fostul premier interimar al Irakului, Iyad Allawi, a scăpat cu bine dintr-o tentativă de asasinat!
Cariere de Poveste
De la teatru și sociologie la educația copiilor din medii vulnerabile, Andreea Valeria Andraș a ales să transforme experiența profesională într-un instrument de schimbare socială. Educatoare la Centrul Cultural și Educațional Kuncz din Timișoara de trei ani, ea lucrează cu copii, în special din comunitatea romă, și folosește teatrul forum, jocul de rol și metodele de educație nonformală pentru a-i apropia de educație și pentru a-i ajuta să înțeleagă și să gestioneze conflictele.
Ştiri din Timiș
Sfântul Dumitru, model de credință și curaj. Ce mesaj le transmite preotul Horia Țâru credincioșilor
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit în fiecare an în 26 octombrie, rămâne un simbol al credinței neclintite, al curajului și al desprinderii de bogățiile lumești. Povestea sa le amintește credincioșilor că adevărata valoare a omului nu este dată de avere, putere sau statut social, ci de felul în care își trăiește viața și de credința pe care o păstrează în momentele de încercare.
Utile
Luni, 26 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni, 26 octombrie, puteți merge la expoziții, concerte, recitaluri, întâlniri literare sau la o proiecție de animații stop-motion. Sunt programate și spectacole-lectură, conferințe și activități interactive.
Ştiri din Timiș
Trei scurtmetraje animate au fost realizate la Timișoara de 15 tineri, în cadrul atelierului AnimaDOK 4, care a combinat tehnicile tradiționale de animație stop-motion cu instrumentele bazate pe inteligență artificială. Proiectul organizat de Asociația Documentor a ajuns la finalul primei etape, iar filmele și decorurile create de participanți vor fi prezentate publicului și vor ajunge în școli.
Ştiri din Timiș
Timișoara City Marathon, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, a ajuns la cea de-a zecea ediție, cu un record de peste 2.000 de participanți din România și din alte 21 de țări. Competiția desfășurată în 2026 a adus laolaltă alergători de toate vârstele, de la copii și tineri până la sportivi de peste 60 de ani, într-un eveniment care a devenit o tradiție pentru comunitatea timișoreană.
România
MApN avertizează asupra unor postări alarmiste distribuite pe Facebook, care prezintă declarații mai vechi ale generalului Gheorghiță Vlad drept informații recente. Ministerul precizează că șeful Armatei Române nu a emis nicio „alertă națională” și recomandă cetățenilor să verifice informațiile din surse oficiale înainte de a le distribui.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost rănit și transportat la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier produs în Dumbrăvița. Potrivit polițiștilor, adolescentul s-ar fi răsturnat cu motociclul în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.