Dincolo de costurile la care se ridică operaţiunea de înlocuire a treptelor Catedralei Mitropolitane din Timişoara, de peste 100.000 de euro, mulţi timişoreni, reprezentanţi ai societăţii civile şi revoluţionari, au fost revoltaţi de faptul că mitropolia a ales să schimbe pur şi simplu treptele pe care s-a vărsat sânge în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, dând parcă uitării semnificaţia lor simbolică, valoarea lor istorică. Autorităţile locale anunţă că o bucată din vechile trepte va fi totuşi expusă undeva în apropierea lăcaşului de cult.
După ce a intrat în conflict cu artiștii plastici pentru că a vrut să le majoreze chiriile, iar reprezentanții UAP l-a acuzat că vrea să îngroape arta și au recurs la proteste, acoperind vitrina Galeriei Helios în semn de doliu, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, s-a răzgândit: îi lasă să funcționeze gratis în spațiile municipalității. Viceprimarul Traian Stoia e nemulțumit de decizie și speră ca Robu... să se răzgândească.
Un judecător din Timișoara a ajuns la spital cu arsuri la mâini, după ce apartamentul în care locuiește a fost incendiat. Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, iar polițiștii au reușit să prindă un suspect care a fost dus la audieri.
Un timișorean acuză un echipaj de poliţişti de la Biroul pentru Centrul Universitar că i-a rupt mâna, în urmă cu aproape două săptămâni, după ce a dărâmat un tomberon. Pentru că nu avea actele de identitate asupra sa, oamenii legii l-au încătușat forțat pentru a-l duce la secția de poliție, moment în care i-a fost ruptă mâna stângă. Polițiștii susțin că tânărul era băut și că le-a adresat injurii, apoi a devenit agresiv.
Marcel Tolcea, încă director al Muzeului de Artă Timişoara, le cere timişorenilor să-i dea note! Lui, ca director, şi întreg colectivului MAT a căror activitate a fost notată de comisia de evaluare cu 5,89. Tolcea a afişat la intrarea în Palatul Baroc un panou şi îndeamnă publicul muzeului să îşi exprime opiniile.
Polițiștii au ridicat, joi dimineața, din Sânnicolau Mare, un cetățean german care ar fi plătit doi asasini români să ucidă două persoane și pe alta să o rănească. Bărbatul urmează să fie prezentat instanței pentru confirmarea mandatului european de arestare, emis de autoritățile austriece.
Un șofer și-a văzut moartea cu ochii, miercuri seara, după ce a ajuns cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului, pe Calea Lugojului din Timișoara. În urma accidentului o țeavă de gaz s-a fisurat, existând pericolul unei explozii.
Mascații de la trupele speciale de intervenție ale Poliției Timiș, împreună cu cei de la „crimă organizată” au descins, miercuri dimineața, la opt locații din Timișoara pentru anihilarea unei grupări de traficanți de droguri. Mai multe persoane au fost duse în fața procurorilor DIICOT pentru audieri.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, este suspectat de incompatibilitate şi de faptul că nu ar putea justifica peste 100.000 de euro din averea sa. Agenţia Naţională de Integritate a început cercetările în acest caz. Vedeţi reacţia preşedintelui CJ Timiş.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, încă un nume care va urca pe scena Festivalului Jazz TM care va fi organizat în această vară în centrul oraşului. Este vorba despre Ilhan Ersahin, cu Istanbul Sessions.
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.