Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a fost asaltat în ultimele zile de plângeri venite de la vatmanii şi şoferii Regiei Autonome de Transport Timişoara, care au sesizat faptul că, de la 1 noiembrie, sunt obligaţi de conducerea regiei să muncească şi 12 ore pe zi, din care 11 ore efectiv de conducere. Aceştia susţin că, din această cauză, sănătatea pasagerilor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic, este pusă în pericol.
Un tramvai, dotat cu două dozatoare de bere, internet wireless, televizoare LCD şi chiar toaletă, este pus, de astăzi, de RATT la dispoziţia timişorenilor care doresc să îl închirieze. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, susţine că tramvaiul nu va fi folosit doar la diferite ocazii, ci şi în scopuri turistice şi de agrement.
Primarul Nicolae Robu a cerut delegaţiei rome prezente, marţi, la Primăria Timişoara să găsească o soluţie pentru aducerea caselor opulente deţinute de această etnie în „armonie" cu restul arhitecturii din oraş şi să nu mai ţină nunţi şi înmormântări care deranjează ceilalţi timişoreni. Primarul a recunoscut că a greşit atunci când a cerut instituirea unei taxe pe turnuleţ, atunci când i s-a atras atenţia că funcţionarii Primăriei Timişoara au aprobat aceste modificări.
Descinderi în forță, marți dimineața, în localitățile din apropierea orașului Lugoj. Trupele speciale ale poliției împreună cu cei de la DIICOT au destructurat o rețea care se ocupa cu producerea ilegală a armelor de foc cu glonț și alice.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că se va întâlni, marți, la Primăria Timișoara cu membrii clanului Cârpaci, precum și cu un număr de lideri naționali ai romilor din România. Luni seara, primarul a anunțat pe contul său de Facebook că exclude orice fel de negocieri cu clanul Cârpaci și va cere romilor să nu mai cerșească în Timișoara și să își dea copiii la școală.
Bizonii din traficul timișorean continuă să fie surprinși de cititorii www.tion.ro. Pozele primite pe adresa redacției continuă să demonstreze indiferența șoferilor indisciplinați în trafic, care parchează neregulamentar prin Timișoara.
Un grup de tineri fără adăpost a ajuns să facă legea în centrul oraşului, pe strada Proclamaţia de la Timişoara şi în zona Pieţei Unirii, ne sesizează cititorii www.tion.ro. Deşi în Timişoara comercializarea aurolacului este interzisă, toţi membrii grupului au permanent pungi de aurolac în mână şi se ocupă cu „parcatul maşinilor” în zona magazinului Bega. Poliţia Locală susţine că nu îi poate amenda, deşi există o Hotărâre de Consiliu Local ce interzice atât comercializarea aurolacului în municipiu, cât şi consumul.

Lugoj

În curând începe curățenia de toamnă la Lugoj. Când trebuie scoase deșeurile vegetale în fața casei
Lugojenii sunt chemați să participe la curățenia de toamnă, înainte de venirea sezonului rece. Primăria Lugoj organizează, în luna noiembrie, o campanie de colectare a deșeurilor vegetale, care se va desfășura în două etape, în funcție de zona orașului.

Dialoguri Sănătoase

Coloana vertebrală, mai mult decât un simplu sprijin al corpului. Ce trebuie să știm despre sănătatea spatelui
Coloana vertebrală este una dintre cele mai importante structuri ale corpului uman. Lucrează permanent pentru a ne susține întregul corp și ne permite să stăm în picioare, să mergem, să ne aplecăm, să ne răsucim, oferind în același timp protecție măduvei spinării. De cele mai multe ori nu acordăm importanță coloanei când realizăm aceste mișcări, decât atunci când apare o durere sau când mișcările devin dificile.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 27 octombrie
Marți, 27 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 octombrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

România

SRI: Incendiul de la fabrica de armament Carfil din Brașov, un act de sabotaj coordonat de Rusia
Trei cetățeni străini sunt acuzați că ar fi participat la incendierea fabricii de armament Carfil din Brașov, în cadrul unei operațiuni coordonate de la Moscova. Doi dintre suspecți au fost arestați în Germania, iar al treilea a fost localizat în Polonia.

Ştiri din Timiș

A murit Traian Stoia, fost viceprimar al Timișoarei
Traian Stoia, fost viceprimar al municipiului Timișoara și fost consilier local din partea PSD, a încetat din viață luni dimineață, 26 octombrie, la vârsta de 82 de ani. 1

Ştiri din Timiș

Piața Mocioni, predată constructorului. Prima dată se verifică situația din subteran
Primăria Timișoara a predat amplasamentul pentru regenerarea zonei Piața Mocioni, însă lucrările nu încep imediat. În prima etapă vor fi verificate rețelele de utilități, după ce municipalitatea spune că a întâlnit în trecut diferențe între planurile existente și situația din teren.

Turism

Toamna are gust de trufe și vinuri locale. Experiențe gastronomice de descoperit în Ungaria, la doar câteva ore de Timișoara
De la excursii în pădure, în căutarea trufelor, până la degustări de vinuri în apropierea Lacului Balaton și plimbări cu bicicleta prin sate pitorești, Ungaria propune experiențe de toamnă pentru iubitorii de gastronomie și natură. Sfârșitul lunii octombrie și luna noiembrie sunt un prilej de a descoperi bucătăria locală, tradițiile rurale și regiunile viticole dincolo de traseele turistice obișnuite.