Una dintre problemele ridicate de aleşi în plenul Consiliului Local Timişoara de marţi s-a referit la fumat. Mai exact, la faptul că în staţiile mijloacelor de transport în comun se fumează, iar călătorii nu prea au unde să arunce chiştoacele, aşa că multe ajung... pe jos. Un consilier local a cerut să fie montate scrumiere în staţiile RATT.
A început sezonul mărţişoarelor. Sâmbătă, bărbaţii vor fi cei care vor oferi doamnelor simbolul primăverii. Până atunci, însă, e mult de căutat printre mărţişoarele care au apărut acum peste tot în Timişoara...
Inconștiență maximă pentru un tânăr de 24 de ani din Drobeta Turnu Severin. El s-a urcat drogat la volan și a provocat un accident de circulație, pe Calea Aradului din Timișoara.
Un caz mai puţin obişnuit a intervenit la Timişoara. Părinţii unui copil de 4 ani din orașul de pe Bega vor să-şi înscrie odrasla direct în clasa pregătitoare, deşi micuţul mai are timp, încă e la vremea somnului de după-masă şi a biberonului.
Primăria Timişoara experimentează. Va instala o staţie de filtrare a aerului în urbea de pe Bega, iar dacă aceasta va da rezultate, se va trece şi la achiziţionarea altora, în punctele cele mai poluate ale oraşului.
Geamuri jegoase sau sparte, miros de urină, pereţi scorojiţi, o clădire ajunsă în ultimul hal de degradare – aşa arată Gara de Nord din Timişoara. Dacă la Ministerul Transporturilor nu se mişcă nimic în această privinţă, primarul Nicolae Robu s-a gândit să-i scoată măcar din amorţeală pe cei din teritoriu. A luat o armată de poliţişti locali şi s-a dus luni în control la gară. În primă fază controalele se vor lăsa cu somaţii... pentru spălarea geamurilor și alte lucruri. Şi, dacă pute a urină în pasajul din gară, putem sta liniştiţi: directorul Regionalei CFR Timişoara, Mircea Benec, dă asigurări că... n-a urinat el!
Pedeapsă cruntă pentru un polițist de 32 de ani care riscă să rămână paralizat după ce a avut curajul să cerceteze penal doi infractori. Omul legii a fost atacat in trafic de suspecții care l-au forțat să iasă cu mașina în decor și au fugit de la fața locului. Polițistul le întocmise celor doi mai multe dosare penale pentru furt, loviri și alte violențe dar și pentru conducere fără permis.
Nu trebuie să mergi mult ca să dai de gunoi şi de nepăsare. Trebuie doar „să scoţi nasul afară din casă” şi imediat vezi ceva aruncat la întâmplare şi observi cu stupoare că acel obiect îşi avea locul la coşul de gunoi, nu pe caldarâm sau în iarbă. La Giroc, localitatea unde mulţi timişoreni şi-au făcut case, gunoiul „pluteşte” pe câmp...
Accident spectaculos de circulație, duminică dimineață, pe Calea Buziașului din Timișoara. Un șofer de 20 de ani a lovit din spate un autoturism, iar mașina pe care o conducea a ricoșat peste scuar și s-a oprit pe liniile de tramvai. Tânărul se afla în stare avansată de ebrietate, spun polițiștii.
Accident grav de circulație, duminică dimineață, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită în plin de remorca unui autotren.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara inaugurează, în acest weekend, baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Mehala, prima investiție de infrastructură sportivă care va putea fi folosită din 2026. Evenimentul aduce competiții pentru copii, meciuri demonstrative și activități pentru publicul larg, pe parcursul a două zile.
Ştiri din Timiș
O banală operațiune de vopsire a gardului din Parcul Pădurice, din zona Soarelui, a stârnit revoltă după ce muncitorii au ajuns să „vopsească” inclusiv broaștele din iaz. Situația, semnalată de o cititoare, ridică semne de întrebare privind impactul asupra mediului și intervenția autorităților.
1
Ştiri din Timiș
Trăim vremuri în care pentru mulți oameni o masă caldă este un lucru obișnuit. Din păcate, există încă numeroase persoane pentru care hrana rămâne un lux. În acest context, Colecta Națională de Alimente, ajunsă la ediția cu numărul 14, revine cu un apel la solidaritate, transformând compasiunea în acțiune concretă.
Eveniment
Pentru câțiva bani primiți de la cursanți, un profesor de la Centrul de Pregătire Feroviară din Timișoara va trebui să răspundă în fața instanței.
Sănătate
O senzație de furnicături sau mâncărime apărută imediat după consumul unui măr crud sau al unor fructe precum cireșele nu este întâmplătoare. Specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) transmit că acest fenomen este frecvent în rândul persoanelor alergice la polenul de mesteacăn și poartă numele de sindrom de alergie orală (SAO), cunoscut și ca sindromul alergiei polen-aliment.
Capitală Culturală
Pictorul timișorean Sorin Scurtulescu va reprezenta România pe scena artistică internațională, participând la expoziția „Sakura: A Season of Becoming”, găzduită la Romanian Cultural Institute – Brâncuși Gallery din New York, în perioada 17 aprilie – 15 mai.
1
România
Un remorcher s-a scufundat miercuri dimineață în Portul Midia, în timpul unor manevre de descărcare la un tanc petrolier. La bord erau cinci persoane; una a fost găsită și este resuscitată, iar intervenția este în desfășurare. Autoritățile spun că nu există indicii privind o posibilă mină marină. UPDATE. Marinarul a murit
Ştiri din Timiș
La Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al Universității de Vest Timișoara va avea loc mâine, 19 martie, o conferință dedicată incluziunii persoanelor cu dizabilități. Evenimentul, organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, este intitulat „De la acces la incluziune: universitatea și piața muncii văzute prin ochii studenților cu dizabilități”.