După ce a fost anunţat în urmă cu aproape un an, Grand Theft Auto IV, următorul joc din celebra serie realizată de Rockstar, a stat ascuns, iar producătorii nu ne-au oferit aproape nici un detaliu despre el.
Bioshock, succesorul spiritual al lui System Shock 2, este din ce în ce mai aproape de lansare!
Anticipat de unii, implorat de alţii, sau pur şi simplu neaşteptat de noi restul, Multiwinia tocmai a fost anunţat azi de către "ultimii programatori de dormitor", cum s-au auto-proclamat cei de la Introversion Software.
Un alt joc nou anunţat săptămâna asta de THQ ne dă de veste că... Ah, numai puţin. De fapt, putem zice două anunţuri, pentru că ambele sunt despre jocuri de curse.
După ce v-am informat deja despre dezvoltarea lui Empire Earth III, printr-o ştire din urmă cu câteva zile, bazată pe o avanpremieră a revistei britanice PC Gamer, astăzi vă anunţăm că Sierra Entertainment a venit iute să confirme noua creaţie a celor de la Mad Doc, printr-un anunţ oficial.
Se pare că zvonurile de luna asta au nimerit taman la ţanc. Deci după cum se sugerase anterior, EA au slobozit o versiune demo pentru viitorul lor joc de strategie în timp real, Command & Conquer 3: Tiberium Wars, lăsându-ne să evaluăm halul în care au continuat clasica serie de RTS-uri marca Westwood.
Speram ca ultimul raport financiar al publisher-ului Take Two să conţină mai multe detalii picante despre proiectele lor de viitor, dar pe moment va trebui să ne mulţumim doar cu două noutăţi.
Săptămâna asta a marcat nu doar lansarea lui The Sims 2 Seasons, ci şi o serie de anunţuri făcute de Electronic Arts despre viitoarele lor sim-uri extra-cute pentru Nintendo DS şi Wii.
Electronic Arts va ofera acum melodiile preferate din jocuri video pe iTunes Store via ea.com. Vizitati www.ea.com/eatrax/ unde iMix contine muzica din jocurile EA preferate: Madden NFL, Burnout, Need for Speed si multe multe altele, cantec cu cantec.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.
Mapamond
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene.
România
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.
Capitală Culturală
Adolescenții care au participat la atelierele Ideo Ideis din Timișoara vor prezenta vineri, 30 octombrie, spectacolul „Doamnă, da’ suntem la televizor!”. Reprezentația va avea loc de la ora 18:30, la Casa Tineretului - Centrul FITT, în Sala Studio, și marchează încheierea a cinci zile de ateliere de teatru, regie, dramaturgie și dezvoltare personală.
Eveniment
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce s-ar fi dat drept polițist și ar fi oprit un șofer în trafic, în Lugoj. Acesta i-a cerut actele mașinii, apoi i-a spus că l-a amendat cu o sumă foarte mare, fără să îi dea vreun document care să dovedească sancțiunea.
Eveniment
O femeie de 56 de ani și un bărbat de 58 de ani au fost reținuți de DIICOT, după ce anchetatorii au găsit droguri de mare risc și canabis la sediul unei fundații din Boșorod, unde cei doi organizau retreat-uri și evenimente de dezvoltare personală. În urma perchezițiilor, au fost ridicate și aproape 45.000 de euro și peste 18.000 de lei.
Ştiri din Timiș
PSD Timiș a stabilit, joi, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean, persoanele pe care le propune pentru conducerea Instituției Prefectului – Județul Timiș, în contextul formării noului Guvern și al trecerii PNL și USR în opoziție.
1
Ştiri din Timiș
Reconstrucția Pasajului Slavici-Polonă intră într-o nouă etapă. De marți, 3 noiembrie, începe demolarea pasajului spre strada Wilhelm Tell, iar traficul va fi închis pe această porțiune și deviat pe drumul provizoriu și Centura Sud.