O măsură aparent banală, dar binevenită, a fost anunțată, joi, de ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, aflată la Timișoara. De acum, în premieră pentru România, locuitorii din zece județe, inclusiv patru din sud-vestul țării, vor putea plăti taxele și impozitele datorate la ghișeele ANAF folosind cardul bancar.
Crimă teribilă, la Timișoara. O tânără de 27 de ani a fost ucisă cu bestialitate de soțul ei, într-un scandal izbucnit din cauza unor discuții pe care victima le avea cu alți bărbați pe o rețea de socializare. Femeia a fost înjunghiată de mai multe ori, la numai câțiva pași de fiul celor doi, în vârstă de șase ani.
Întâmplare gravă, duminică, în sediul Judecătoriei Timișoara. O procuroare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost agresată de o femeie a cărei arestare tocmai o obținuse pentru tâlhărie. Inculpata a lovit-o pe magistrată, deși era în cătușe, și a amenințat-o că la eliberare se va răzbuna.
Flaviu Cernescu, pasionatul de aventuri extreme din Banat, a urcat încă o dată pe un turn înalt din partea de vest a țării. De data aceasta Flaviu nu doar a urcat pe un coș de fum de aproape 180 de metri din Hunedoara, ci a și realizat câteva acrobații și și-a petrecut noaptea la înălțime, împreună cu o prietenă – Ena.
De pe șantier, direct la spital! Un bărbat de 41 de ani, muncitor la o firmă care lucrează la anveloparea unui bloc din Timișoara, a ajuns de urgență la Spitalul Județean Timișoara, spunând că nu-și mai simte picioarele. Omul a căzut de la șapte metri înălțime, de pe schela unui bloc de pe str. Basmului.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.
Capitală Culturală
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.