Promisiune electorală inedită făcută de filiala centrală a Partidului Ecologist Român (PER) cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare. Conducerea formațiunii politice se angajează să promoveze un act normativ care „să vizeze legalizarea serviciilor sexuale comerciale”. Însă, candidații din Timiș ai PER susțin că nu au auzit nimic despre acest lucru.
Au trecut aproape doi ani de când primarul Nicolae Robu anunța, chiar de la Bruxelles, că proiectul pentru ducerea liniilor de cale ferată în subteran ar putea beneficia de fonduri externe, prin Planul de investiții pentru Europa, numit și Planul Juncker. România nu a prezentat însă niciun proiect eligibil pentru aceste fonduri, spune Robu.
Accident grav de circulație, în noaptea de joi spre vineri, pe drumul care leagă Teremia Mare de Sânnicolau Mare. Un tânăr de 28 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina o bornă kilometrică. Șoferul și-a pierdut viața pe loc, iar polițiștii au aflat că nu avea permis de conducere, iar mașina avea aplicate numere false.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și la un spectacol.
România
Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit luni, 28 septembrie, la vârsta de 52 de ani. Cunoscut în lumea presei sub inițialele PAH, jurnalistul a făcut parte din generația formată în jurul revistei „Academia Cațavencu” și a continuat să publice, de-a lungul anilor, în mai multe publicații din România.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei metode de fraudă online prin care site-uri false copiază identitatea vizuală a unor magazine și branduri cunoscute, pentru a-i convinge pe utilizatori că se află pe platforme comerciale legitime.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă din nou să finalizeze creșa din Lipovei, după ce primul constructor a abandonat lucrările. Noua licitație, de 6,3 milioane de lei, a atras o singură ofertă, depusă de CONSTRUCTIM – PRODAO-ING.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis spune că „niciun politician, mai ales timișorean” nu ar trebui să folosească Revoluția din decembrie 1989 în scop electoral și îl acuză pe Dominic Fritz că își leagă lupta politică de Revoluție. Numai că, în ultimii ani, chiar Simonis a invocat Revoluția în mai multe mesaje electorale.
4
Ştiri din Timiș
Lucrările la Podul Muncii au ajuns la aproximativ 40%, iar după consolidarea pilonilor poate începe montarea tablierului noului pod. Proiectul de aproape 10 milioane de euro este însă ușor întârziat.
5
Capitală Culturală
PROGRAM. Noaptea Albă a Galeriilor, la Timișoara. Cinci spații pentru comunitate își deschid porțile
Timișorenii sunt invitați, între 2 și 4 octombrie, la o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor (NAG). Cinci dintre „Spațiile pentru comunitate”, administrate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, intră în program cu expoziții, instalații, film independent, video art, artă sonoră, desen și proiecții. Accesul la evenimente este gratuit.