Vagoanele utilizate de societatea naţională de căi ferate CFR Călători şi-au arătat limitările cu ocazia situaţiei meteo dificile cu care se confruntă România în aceste zile. Câţiva tineri plini de iniţiativă şi umor au reuşit să facă un om de zăpadă, zilele trecute, în trenul care circulă pe relaţia Iaşi - Timişoara, folosind zăpada care pătrunde cu generozitate în vagoane.
Doljeni prinsi in Timis dupa ce si-au ascuns copiii printre bagaje pentru a-i scoate ilegal din tara
Călătorii întrerupte pentru câțiva doljeni și o tânără din Olt, joi, în Vama Cenad. Aceștia au fost prinși în timp ce încercau să plece din țară cu copiii ascunși printre bagaje pentru că micuții nu aveau documente. Părinții s-au ales cu dosare penale.
Zeci de copii sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, cu rujeolă sau suspiciune de rujeolă. Majoritatea sunt copii cu vârste de peste un an, iar saloanele destinate lor au devenit neîncăpătoare. S-au găsit locuri pentru copiii cu rujeolă în saloanele destinate adulților.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și la un spectacol.
România
Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit luni, 28 septembrie, la vârsta de 52 de ani. Cunoscut în lumea presei sub inițialele PAH, jurnalistul a făcut parte din generația formată în jurul revistei „Academia Cațavencu” și a continuat să publice, de-a lungul anilor, în mai multe publicații din România.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei metode de fraudă online prin care site-uri false copiază identitatea vizuală a unor magazine și branduri cunoscute, pentru a-i convinge pe utilizatori că se află pe platforme comerciale legitime.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă din nou să finalizeze creșa din Lipovei, după ce primul constructor a abandonat lucrările. Noua licitație, de 6,3 milioane de lei, a atras o singură ofertă, depusă de CONSTRUCTIM – PRODAO-ING.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis spune că „niciun politician, mai ales timișorean” nu ar trebui să folosească Revoluția din decembrie 1989 în scop electoral și îl acuză pe Dominic Fritz că își leagă lupta politică de Revoluție. Numai că, în ultimii ani, chiar Simonis a invocat Revoluția în mai multe mesaje electorale.
4
Ştiri din Timiș
Lucrările la Podul Muncii au ajuns la aproximativ 40%, iar după consolidarea pilonilor poate începe montarea tablierului noului pod. Proiectul de aproape 10 milioane de euro este însă ușor întârziat.
5
Capitală Culturală
PROGRAM. Noaptea Albă a Galeriilor, la Timișoara. Cinci spații pentru comunitate își deschid porțile
Timișorenii sunt invitați, între 2 și 4 octombrie, la o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor (NAG). Cinci dintre „Spațiile pentru comunitate”, administrate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, intră în program cu expoziții, instalații, film independent, video art, artă sonoră, desen și proiecții. Accesul la evenimente este gratuit.