„Un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autovehicul pe strada Emil Zola, dinspre strada V. Hugo către strada Bujorilor, iar la intersecția cu strada Galilei Galileo, acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 54 de ani. În urma impactului, un al treilea autoturism, condus de un bărbat de 67 de ani, care se deplasa în aceeași direcție cu primul autovehicul, a intrat în coliziune cu acesta”, transmit polițiștii.
În urma evenimentului au fost rănite două femei în vârstă de 51 de ani și 74 de ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani, ambele victime fiind transportate la spital pentru acordarea îngrijilor medicale de specialitate.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XSingurul nevinovat în toată treaba asta e ăla cu Audi. Restul, panarame:)))