Controale ale polițiștilor și jandarmilor timișeni în zonele aglomerate, la societăți comerciale, dar și în mijloace de transport persoane. Oamenii legii au verificat, joi, dacă pe raza județului sunt respectate măsurile de protecție sanitară. Au amendat sute de persoane care nu au purtat mască sau au încălcat restricțiile de deplasare, iar valoarea amenzilor se apropie de 100.000 de lei.
Situație incredibilă, în noaptea de miercuri spre joi, în zona Centrului pentru Refugiați din Timișoara. Zeci de migranți din Afganistan și Pakistan au dormit sub cerul liber pentru că autoritățile nu s-au putut pune de acord cu privire la cazarea lor într-un spațiu de carantinare. Călătorii clandestini au fost într-un final adăpostiți, joi după-masă, la Liceul CFR din Timișoara, după mai multe demersuri făcute de voluntari.
Acțiunile autorităților continuă în județul Timiș pentru depistarea celor care nu respectă normele de protecție sanitară. Polițiștii vor acționa zilnic împreună cu cei de la ISCTR și pentru verificarea transportatorilor de persoane. Numai miercuri polițiștii și jandarmii au amendat sute de persoane care nu au purtat mască sau nu au respectat restricțiile de deplasare.
Controale ale polițiștilor și jandarmilor în tot județul Timiș. Oamenii legii au verificat zonele aglomerate, societățile comerciale, dar și mijloacele de transport pentru a vedea dacă sunt respectate normele de protecție. Le-au dat amenzi de zeci de mii de lei celor care nu au purtat mască sau au încălcat restricțiile de deplasare.

Ştiri din Timiș

FOTO. Hristos a înviat! Zeci de mii de timișoreni au participat la slujba de Paști în bisericile din oraș
Mii de timișoreni au mers în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului. Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă cu avionul, a fost împărțită și de ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului.

Ştiri din Timiș

Mesajul ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, de Paști: „Ultima ta zi este răsăritul eternității tale”
Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, transmite în Pastorala de Paști un mesaj centrat pe speranță, iubire și biruința vieții asupra morții. În mesajul adresat credincioșilor, ierarhul vorbește despre sensul Învierii ca promisiune a veșniciei și îndeamnă la apropiere, iertare și solidaritate între oameni.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 12 aprilie 2026, în Timișoara?
Duminică, 12 aprilie, puteți vizita târgul din centru. Paște liniștit! Hristos a Înviat!

Ştiri din Timiș

FOTO. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Timișoara
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seara în Timișoara, fiind adusă de la București și preluată de reprezentanții eparhiei. Aceasta urmează să fie împărțită în toate parohiile din oraș și din județ, pentru slujba de Înviere.

Eveniment

Un junior de la echipa de fotbal Ripensia UVT a murit într-un accident rutier
Un adolescent de 14 ani, elev și membru al clubului de fotbal Ripensia, și-a pierdut viața alături de tatăl său în urma unui accident rutier petrecut pe centura de nord a Craiovei.

Sănătate

11 aprilie - Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson. Medicii atrag atenția asupra simptomelor și nevoilor pacienților
Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson este marcată anual pe 11 aprilie, dată care coincide cu ziua de naștere a medicului britanic James Parkinson, cel care a descris pentru prima dată această afecțiune în 1817. Scopul acestei zile este creșterea gradului de conștientizare, susținerea pacienților și promovarea cercetării în domeniu.

Eveniment

VIDEO. Accident urmat de incendiu, între Comloșu Mare și Teremia Mare. La fața locului a ajuns și elicopterul SMURD
Accident produs sâmbătă, 11 aprilie, în jurul prânzului între Comloșu Mare și Teremia Mare. Din primele informații, mai multe persoane au fost rănite și transportate la spital. UPDATE 2. O femeie a murit

Ştiri din Timiș

FOTO. Denia Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala Mitropolitană din Timișoara
Sute de credincioși din Timișoara au participat, în Vinerea Mare, la Denia Prohodului Domnului, slujbă dedicată rememorării pătimirilor, morții și îngropării lui Iisus Hristos.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici