Amenzi de mii de lei pentru mai multe persoane care au deranjat ordinea și liniștea publică, în weekend, la Timișoara. Un bărbat a fost amendat chiar pentru că nu a respectat orele de liniște și și-a deranjat vecinii lucrând în apartament, sâmbăta. De asemenea, patru șoferi care făceau drifturi au fost și ei sancționați.
Activitate intensă a polițiștilor de frontieră, în weekend, în Timiș. Oamenii legii au interceptat un transport de migranți, iar în Timișoara au prins zeci de transfugi, majoritatea solicitanți de azil, care nu își justificau prezența în zonă. Au fost deschise dosare penale, iar un român este cercetat pentru trafic de migranți.
Intervenții ale pompierilor, în noaptea de duminică spre luni, lângă Timișoara. Salvatorii au fost chemați să intervină după ce focul a cuprins aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată între Timișoara, Săcălaz și Sânmihaiu Român. Incendiul se manifesta cu mai multe focare și nu a fost singura intervenție de acest fel înregistrată de cei de la ISU în județ. Focul a creat probleme și la Birda, Topolovățul Mare, dar și la poligonul jandarmilor din apropiere de podul Modoș de la ieșire din Timișoara.
Razie a polițiștilor, jandarmilor și reprezentanților ai Direcției Regionale Vamale Timișoara, duminică, la Lugoj. Oamenii legii au desfășurat verificări în trafic, la societăți comerciale și au controlat câțiva arestați la domiciliu și agenți de pază. Au dat amenzi de aproape 17.000 de lei.

Ştiri din Timiș

Iulius Town te așteaptă la „Marțea Moca”
Începând din luna mai, „Marțea Moca” transformă fiecare zi de marți într-o experiență plină de surprize și beneficii la shopping la Iulius Town. A doua zi a săptămânii îți aduce avantaje speciale: de la promoții în food court, restaurante, cafenele și magazine, puncte duble în aplicația Fidelity, până la bilete la Cinema City la preț special și premii la cumpărături.

Ştiri din Timiș

Amenzi de 30.000 de lei după controalele ITM Timiș la firme din domeniul colectării deșeurilor
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a aplicat sancțiuni în valoare totală de 30.000 de lei în urma unei campanii de control desfășurate la firme care activează în domeniul colectării deșeurilor nepericuloase și recuperării materialelor reciclabile.

Eveniment

Român urmărit internațional pentru jaf, prins la frontieră în zona Sânnicolau Mare
Bărbat căutat internațional pentru jaf a fost depistat de polițiștii de frontieră din Sânnicolau Mare, în timpul unui control rutier în zona Triplex Confinium.

Eveniment

Femeie rănită după un accident între un tramvai și două mașini, în zona Bălcescu din Timișoara
O femeie de 45 de ani a ajuns la spital după un accident petrecut la intersecția străzii Ciprian Porumbescu cu Piața Nicolae Bălcescu. 4

România

Încep consultările oficiale la Cotroceni pentru formarea unui nou Guvern
Președintele Nicușor Dan va organiza, joi și vineri, la Palatul Cotroceni, consultări oficiale cu toate partidele parlamentare în vederea formării unui nou guvern, au declarat surse politice pentru Agerpres. 1

Eveniment

Un nou accident cu motocicleta pe șoselele din Timiș. Tânăr transportat la spital
Un tânăr de 19 ani a ajuns la spital după un nou accident în care a fost implicată o motocicletă, produs între Deta și Voiteg. În coliziune a fost implicat și un șofer de 70 de ani. 3

Lugoj

„Smart Parking” la Lugoj. 1.600 de locuri de parcare din zona centrală intră în sistem cu plată
Primăria Municipiului Lugoj a demarat implementarea proiectului „Smart Parking”. Este vorba despre o inițiativă care vizează reorganizarea parcărilor din zona centrală a orașului și introducerea unui sistem de taxare.

Lugoj

Primăria Lugoj cere actualizarea dosarelor pentru locuințele ANL
Primăria Municipiului Lugoj anunță că tinerii care au depus dosare sau intenționează să solicite o locuință ANL trebuie să își completeze sau actualizeze documentele până cel târziu la data de 30 iunie 2026.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici