Verificări ale celor de la ISU Banat, în această perioadă, la fermierii care recoltează cereale, în județul Timiș. Pompierii verifică dacă sunt respectate regulile de protecție împotriva incendiilor în timpul recoltărilor și îi îndeamnă pe fermieri să acționeze responsabil.
Incendiu, luni seară, la un bloc de pe strada Oglinzilor din Timișoara. Mai mulți locatari au fost evacuați după ce, într-un apartament de la etajul patru, un aparat de aer condiționat a luat foc. Pompierii au lichidat rapid flăcările, iar medicii de la ambulanță au reușit să readucă la viață un cățel intoxicat cu monoxid de carbon.
Accident grav de circulație, luni seară, în Bethausen, județul Timiș. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, după ce un autoturism și un tractor s-au ciocnit. UPDATE. Vinovat este un băiat de 16 ani, fără permis, care a intrat cu tractorul pe contrasens. Un tânăr de 25 de ani a murit, iar fratele lui geamăn a fost rănit grav.
Acțiune a polițiștilor timișoreni de la rutieră, la Timișoara. Oamenii legii au desfășurat controale pentru a-i prinde pe cei care folosesc trotinete și nu respectă normele de circulație. Au dat peste 100 de amenzi în două zile, cele mai multe pentru deplasarea pe trotuar, în afara pistelor pentru biciclete.

Eveniment

Au rămas fără pește și barcă. Doi pensionari din Lugoj, prinși cu noaptea în cap că pescuiau ilegal pe Lacul Surduc
Doi bărbați din Lugoj, de 71 și 74 de ani, au fost prinși în flagrant la braconaj piscicol pe lacul Surduc, marți dimineață. Aceștia foloseau plase monofilament și aveau circa 10 kg de pește și icre. Polițiștii au deschis dosar penal și au confiscat bunurile.

Ştiri din Timiș

Pod nou la Remetea Mare și drum de legătură spre DN 6. CJ Timiș a aprobat documentația tehnică
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru construirea unui nou pod peste râul Bega, la Remetea Mare, și a unui drum de legătură între DJ 609F și DN 6, proiect care vizează îmbunătățirea siguranței și fluidizării traficului în zonă.

Utile

Restricții de circulație pe trei străzi din Timișoara. Se repară trotuarele
Lucrările la trotuare din Timișoara se extind pe noi străzi: PORR Construct intervine pe strada Lacului și pe străzile Grădinii și Fructelor, cu restricții de trafic pietonal și rutier începând din 25 martie. Intervențiile vizează refacerea carosabilului și a trotuarelor.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara va accepta, după ani de zile de amânări, donația noii străzi de la ISHO
Primăria Timișoara este la un pas de deschiderea noii străzi construite de ISHO pe Take Ionescu, după ani de amânări. Consilierii locali urmează să voteze acceptarea donației, iar drumul va deveni parte din inelul II de trafic. 2

Eveniment

Crimă în Mureș: femeie ucisă de soț, după ce a atacat-o cu cuțitul
Un bărbat de 42 de ani din Mureș și-a ucis soția, în vârstă de 48 de ani, atacând-o cu un cuțit. Femeia a murit în urma rănilor, iar suspectul a fost reținut. Ancheta este în desfășurare.

România

Femicidul, recunoscut oficial în România. Lege adoptată cu vot covârșitor în Parlament
Camera Deputaților a adoptat legea care introduce femicidul în legislație, pedepsit ca omorul calificat. Actul urmează să fie promulgat de președintele Nicușor Dan pentru a intra în vigoare.

Ştiri din Timiș

Se fac până la urmă și trotuarele de pe Rebreanu. Restricții pentru pietoni
Șantierul de pe bulevardul Liviu Rebreanu se reia cu lucrări la trotuare, care ar urma să înceapă de săptămâna viitoare. Vor fi impuse restricții pentru pietoni până la finalul lunii mai. Urmează și finalizarea intervențiilor la carosabil, la vară.

Ştiri din Timiș

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici