Un moment de neatenție putea avea consecințe grave, marți după-amiază, într-un bloc de pe strada Nicolae Labiș din Timișoara. În jurul orei 14, locatarii imobilului au observat fum ieșind dintr-un apartament și au sunat imediat la 112.
La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD de la Detașamentul 2 Timișoara. Pompierii au intrat în locuință și au găsit o femeie conștientă, cooperantă, aflată singură în apartament.
Din fericire, nu a fost vorba despre un incendiu extins. Conform primelor informații, fumul a fost provocat de o oală uitată pe foc, care a început să se ardă, umplând locuința cu fum.
Femeia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar apartamentul nu a fost afectat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!