Nominalizat la 6 premii Oscar, filmul Parasite, în regia lui Bong Joon-ho (cunoscut pentru pelicule precum ”Okja”, ”The Host” sau ”Snowpiercer”), i-a luat prin surprindere nu numai pe cinefili, ci și pe critici, bucurându-se de o primire peste orice așteptări.

Acest lucru este demonstrat prin încasările de la box-office, cât și prin premiile câștigate și recordurile înregistrate. Cu un buget de numai 11 milioane de dolari, filmul a reușit să încaseze aproape 170 de milioane de dolari, în condițiile în care proiecțiile nu au luat sfârșit. În plus, Parasite este primul film coreean care a câștigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, filmul care a fost selectat de cei mai mulți critici ca făcând parte din TOP 10 personal, primul film străin care a câștigat un premiu al Screen Actors Guild și primul film care în ultimii 15 ani a determinat peste 1 milion de japonezi să meargă în cinematografe să îl vadă.

Parasite este apreciat mai ales pentru felul în care îmbină comentariile sociale cu umorul și suspansul. El spune povestea a două familii cu vieți diametral opuse – una dintre acestea locuiește într-un demisol din Seul, în sărăcie, ducându-și traiul de pe o zi pe alta, iar cea de-a doua este o familie coreeană ”de top”, cu acces la toate plăcerile vieții. Cum se intersectează viețile acestor familii și cine este de fapt ”parazitul” urmează să descoperiți vizionând filmul.

Totuși, dacă acest film reprezintă o ficțiune, apartamentele din care s-a inspirat sunt o realitate. În Seul, capitala Coreei de Sud, numeroase persoane care nu își permit nu trai mai bun locuiesc în demisolurile numite ”banjiha”. Cum arată viața acestor persoane? În primul rând, lipsită de lumină. Razele soarelui abia se zăresc în aceste locuințe înguste.

Vara, căldura este insuportabilă iar mucegaiul se răspândește rapid. Totodată, de multe ori când cineva decide să arunce o țigară sau o mizerie pe jos, acestea ajung în apartamentele persoanelor care locuiesc la demisol.

Apartamentele nu reprezintă totuși o ciudățenie arhitecturală, ci o rămășiță istorică de pe vremea conflictelor între Coreea de Nord și Coreea de Sud, aceasta din urmă solicitând ca toate blocurile construite să aibă un spațiu subteran în care oamenii să se poată adăposti în cazul unui pericol.

Treptat, acestea au început să fie închiriate sau cumpărate de persoane care nu își permiteau să locuiască în altă parte. Totuși, unele dintre ele au fost modernizate, oamenii încercând să depășească stigmatul asociat locuirii într-un astfel de spațiu.