În Timişoara se vor deschide puncte de refugiu în perioada caniculară, locuri unde oamenii pot bea un pahar de apă şi se pot răcori pentru câteva minute în zilele toride. Subprefectul de Timiş, Zoltan Marossy, a propus ca și bisericile să devină locuri unde locuitorii să se poată refugia de caniculă.
Luni, la Instituţia Prefectului Timiş, a avut loc schimbarea subprefectului. Acest lucru s-a întâmplat în urma ieşirii PNL de la guvernare. Cea care a ocupat până acum funcţia de subprefect, Liliana Oneţ, a fost destituită (provenind din PNL), iar în locul ei a fost învestit în funcţia de subprefect Zoltan Marossy (propus de UDMR), cel care ocupă pentru a treia orară, într-un interval relativ scurt, această funcţie.
Zoltan Marossy este oficial, de miercuri, noul subprefect al judeţului Timiş, el înlocuind-o în funcţie pe Liliana Oneţ, care avea susţinerea liberalilor. Numirea noului subprefect, susţinut de UDMR, a fost consfinţită în şedinţa de Guvern care a avut loc în această după-amiază.
Pe lângă funcţiile din Guvern, UDMR a negociat în ultimele zile cu PSD şi mai multe posturi în teritoriu. Conform unor surse citate de ziarul Gândul, printre acestea s-ar afla şi cel de subprefect al judeţului Timiş, ocupat în prezent de fosta liberală Liliana Oneţ.
Prefectul Mircea Băcală și subprefectul Zoltan Marossy au fost demişi din funcţie, în prima şedinţă a Guvernului Ponta, susţin surse guvernamentale. Locul prefectului de Timiş va fi luat de Eugen Dogariu, în timp ce, cel mai probabil, Liliana Oneţ, propunerea PNL pentru această funcţie, va fi numită subprefect.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4