Tinerii timișoreni au primit cu entuziasm vestea codului galben de ninsori. Asta ne-au dovedit-o câțiva tineri care se bucurau de „pârtia” lăsată în urmă de mașinile pentru deszăpezit și au ieșit la schiat pe bulevardele din Timișoara.
Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza, împreună cu directorul Direcţiei de Mediu a primăriei, Vasile Ciupa, au ieşit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe străzile din municipiu pentru a inspecta cum decurg lucrările de deszăpezire. La final, Orza a afirmat că societăţile plătite să deszăpezească Timişoara, Retim şi SDM, au făcut maximum posibil cu utilajele şi oamenii pe care îi au la dispoziţie.
Iarnă grea şi în Banat. Autorităţile şi firmele tocmite să cureţe şoselele se chinuie să facă faţă zăpezii care cade necontenit. La Timişoara şoferii sunt în continuare nemulţumiţi că se circulă greu, iar pe unele străzi n-au ajuns mașinile de deszăpezire, în timp ce oficialii primăriei anunţă că s-a intervenit cu 700 de oameni și zeci de utilaje de sâmbătă dimineaţă.
Romania ofera la sfarsitul acestei saptamani tabloul unei tari ingenuncheate de iarna: in majoritatea regiunilor ninge, ninge fara incetare, zeci de drumuri sunt inchise din cauza viscolului, in multe locuinte, caloriferele sunt reci ori nu mai fac fata, gazul abia palpaie, un drum pana la magazin poate deveni o aventura. In unele regiuni sunt asteptate ploi inghetate, polei, apoi din nou ninsori. Vezi situatia drumurilor cu circulatia intrerupta, vezi unde sunt restrictii, vezi ce recomanda Politia!
In Ungaria a fost emisa alerta de gradul 3 de ninsori si viscol - echivalent cu codul rosu - pentru 9 judete. Ganditi-va de doua ori daca v-ati propus sa porniti incolo in weekend: in regiunile de-a lungul granitei cu Romania, zapada poate ajunge la 50 cm!
Ştiri din Timiș
Al doilea dintre cele 10 tramvaie scurte cumpărate de Primăria Timișoara de la Bozankaya este în drum spre oraș. Garniturile, achiziționate cu fonduri europene și de la bugetul local, sunt destinate liniilor pe care tramvaiele lungi nu pot circula, în mod special linia 7.
Eveniment
Doi bărbați, de 39 și 40 de ani, au fost reținuți de DIICOT Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei a fost prins în flagrant cu 20 de pachețele de droguri, iar în urma celor patru percheziții efectuate de anchetatori au fost descoperite aproximativ două kilograme de 4-CMC și alte substanțe suspecte. Procurorii urmează să ceară arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Călătorii care circulă cu trenul între Timișoara, Arad, Iași și Oradea trebuie să se pregătească pentru modificări în programul de transport din luna noiembrie. Mai multe trenuri InterRegio și Regio vor fi anulate parțial, iar pe anumite tronsoane pasagerii vor fi transportați cu mijloace auto, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară.
Eveniment
Un elev de 15 ani ar fi atacat cu o macetă doi colegi, joi dimineață, la Colegiul „Armand Călinescu” din Pitești. Unul dintre adolescenți a fost rănit la antebraț și transportat la spital, iar suspectul a fost reținut. Potrivit unui martor, atacul ar fi avut loc pe fondul unor conflicte și al unor presupuse acte de bullying. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili motivul agresiunii.
Eveniment
Un pensionar în vârstă de 77 de ani și-a recuperat portofelul cu bani și documente după ce acesta a fost găsit de polițiștii locali din Timișoara, în fața unei farmacii din zona Pieței 700. Oamenii legii au reușit să ia legătura cu proprietarul cu ajutorul unui număr de telefon găsit în portofel.
Eveniment
Un preot în vârstă de 47 de ani a fost arestat preventiv, după ce procurorii l-au acuzat de trei infracțiuni sexuale care ar fi fost comise asupra a două minore. Potrivit Mediafax, anchetatorii susțin că bărbatul a profitat de vulnerabilitatea victimelor și de încrederea acordată în calitate de preot paroh.
1
Turism
Turiștii care închiriază locuințe prin Airbnb nu vor mai fi obligați să schimbe lenjeria de pat, să spele vasele sau să ducă gunoiul înainte de plecare. Noile reguli ale platformei vor interzice gazdelor să impună astfel de sarcini, în condițiile în care taxa de curățenie trebuie să acopere pregătirea locuinței pentru următorii oaspeți.
Ştiri din Timiș
Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș poate fi folosită de Prefectură pentru ședința din 29 octombrie, anunță reprezentanții CJT, la o zi după ce mutarea întâlnirii la Primăria Timișoara a provocat un schimb de acuzații între cele două administrații. Inițial rezervată pentru activități interne, sala a devenit disponibilă după reconfigurarea programului instituției.