O temperatură de minus 6 grade Celsius s-a înregistrat, marţi dimineaţă, în localitatea Joseni din judeţul Harghita, în timp ce la Miercurea Ciuc au fost minus 4,5 grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dacă joi, în aproape toată ţara, temperatura aerului va depăşi 30 de grade Celsius la orele prânzului, de vineri intrăm în prima zi de caniculă.
Vremea se răceşte uşor la nivelul ţării. Valorile termice s-au încadrat miercuri între minus 2 grade în depresiuni şi cel mult 6 grade Celsius în sudul şi sud-vestul ţării.
Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben
în aproape toate regiunile din ţară,
exceptând partea de vest a României. Astfel
că, începând din acestă noapte
şi până duminică la ora 16,
instabilitatea atmosferică se va accentua în
toate regiunile, începând din cele
nord-vestice.
Deşi deocamdată nu putem vorbi de inundaţii
în judeţul Timiş, pericolul apariţiei
acestora este prezent, am aflat luni dimineaţă la
sediul prefecturii. În zona de câmpie şi
deal, în judeţul Timiş s-au
înregistrat precipitaţii de 10-15 litri, au
declarat specialiştii la şedinţa Comitetului
pentru Situaţii de Urgenţă.
Ştiri din Timiș
O descoperire arheologică deosebită a fost făcută pe șantierul Centurii Timișoara Vest, unde specialiștii au identificat un complex funerar datat în secolele VI–VII după Hristos, atribuit populațiilor avare.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara continuă, zi de zi, acțiunile menite să reducă fenomenul cerșetoriei din oraș, într-o perioadă în care numărul persoanelor fără adăpost sau care apelează la mila publică este în creștere.
Ştiri din Timiș
Policlinica Bastion anunţă realizarea în premieră la Timişoara a procedurii de implantare a markerilor fiduciali prin abord transperineal pentru pacienţii cu cancer de prostată care urmează radioterapie. Procedura a fost efectuată in luna Martie 2026 de către Dr. Silviu Latcu, medic primar urolog si Dr. Roland Costica, medic specialist urolog în cadrul Policlinicii Bastion, în colaborare cu echipa de radioterapeuti a Clinicii Amethyst — Dr. Ovidiu Bunta —medic primar radioterapeut specializat in radioterapia cancerului de prostată prin tehnici moderne IGRT şi SBRT.
Ştiri din Timiș
PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ COMPONENTA C9. SUPORT PENTRU SECTORUL PRIVAT, CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE InvestițiaI 3.SCHEME DE AJUTOR PENTRU SECTORUL PRIVAT Apel DIGITALIZAREA IMM-URILOR-grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine imm-urile în adoptarea tehnologiilor digitale
Numele proiectului de investiție
„Adoptarea tehnologiilor digitale în cadrul societății FLEXTIM INDUSTRY SRL”
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Claudia Borza, medic primar explorări funcționale, explică rolul investigațiilor funcționale în stabilirea unui diagnostic corect și modul în care acestea completează analizele de laborator și investigațiile imagistice. Totodată, dr. Borza ne vorbește despre importanța electrocardiogramei, electroencefalografiei, electromiografiei, vitezei de conducere nervoasă și spirometriei, precum și despre afecțiunile care pot fi depistate sau monitorizate cu ajutorul acestor metode.
1
Azi în Timișoara
Marți, 5 mai, puteți merge la un concert, la spectacole de teatru sau la expoziții.
Eveniment
O minoră de 13 ani a fost lovită de un bărbat de 54 de ani pe strada Coloman Wallisch din Lugoj, în timp ce traversa neregulamentar pe trotinetă. În umra impactului, fata a fost rănită și dusă de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
1
Eveniment
Un incendiu izbucnit astă seară la o locuință de pe strada Martir Colonel Ioan din Timișoara a pus pe jar pompierii, care au intervenit rapid pentru stingerea flăcărilor. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar focul a fost lichidat.