Vremea capricioasă din acest sfârșit de săptămână a adus și potop de apă, dar și ”piatră” în Banat. Printre ruperi de nori violente, două secvențe de grindină s-au abătut asupra satelor din jurul Detei, punând în pericol grădinile și fructele din livezi. Cum „ploaia înghețată” a căzut chiar cu câteva ceasuri înaintea Învierii, mulți săteni au văzut în asta un semn ”al mâniei lui Dumnezeu”. Femeile de la țară știu chiar o ”metodă” de a alunga nenorocirea, pe care au aplicat-o.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o avertizare cod galben de vreme rea pentru şapte judeţe din ţară. Viteza vântului în aceste regiuni va ajunge până la 65 km/h.
Timişoara este unul dintre oraşele care nu prea a simţit iarna în această perioadă. Zăpada a fost mai mult de decor, iar gheaţa a stat numai câteva zile pe străzile urbei de pe Bega. Temperaturile cresc în aceste zile până la 20 de grade, iar timişorenii simt deja nevoia să se răcorească...
Viscolul aduce elevilor o minivacanţă. Luni şi marţi şcolile şi grădiniţele din capitală vor fi închise, iar în Buzău măsura va fi aplicată doar luni. În privinţa drumurilor, autostrăzile sunt în continuare închise pe tronsoanele din judeţele afectate de viscol, iar zeci de drumuri naţionale sunt blocate.
Codul portocaliu de viscol şi ninsori a fost extins la 18 judeţe şi va rămâne în vigoare până duminică la ora 22:00, în condiţiile în care avertizarea iniţială viza doar 10 judeţe.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.