Codul portocaliu de viscol şi ninsori a fost extins la 18 judeţe şi va rămâne în vigoare până duminică la ora 22:00, în condiţiile în care avertizarea iniţială viza doar 10 judeţe.
Gata cu primăvara din toiul iernii în zona de vest a ţării. Vin ninsorile şi la noi, chiar dacă nu aşa însemnate cantitativ ca în alte părţi din ţară. Temperaturile vor coborî drastic, iar primăvara la care se gândeau toţi spune... „pas”, cel puţin deocamdată.
Iarna începe, încet încet, să pună stăpânire pe România. Meteorologii avertizează că, începând de vineri seara, vremea se va răci brusc, va începe să ningă şi vom avea parte chiar de viscol.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o estimare a temperaturilor din perioada următoare. Astfel, între 6 şi 19 ianuarie, regimul termic va oscila, de la temepraturi pozitive la negative, iar spre sfârşitul perioadei vor veni şi ninsorile.
Meteorologii au anunţat că de luni până marţi, 26 de judeţe din ţară se vor afla sub incidenţa codului galben de ninsori şi viscol. Vântul va bate chiar şi cu 70 de kilometri la oră şi se va depune un nou strat de zăpadă.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.