La secțiile de vot din principalele orașe europene, românii așteaptă de ore bune, la cozi ce se întind pe sute de metri, pentru a-și exprima dreptul fundamental de a vota. Cu toate că această situație este cauzată de organizarea defectuoasă a autorităților, Biroul Electoral Central a anunțat că nu va prelungi programul de vot. Așadar, secțiile se vor închide după programul stabilit, la ora 21.00, indiferent de numărul românilor care nu vor apuca să pună ștampila pe buletinele de vot.