Recensământul populației canine din Timișoara se va desfășura până iulie 2025. Momentan, se caută voluntari care să treacă prin cele opt zone ale orașului cuprinse în proiect. Într-un cartier, Plopi, deja s-a trecut printr-un program pilot, iar datele colectate indică un număr relativ mare de câini nesterilizați.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
Mapamond
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale.
1
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.
Capitală Culturală
Forfotă mare în a doua zi, cea de vineri, la Salonul de Carte Bookfest Timișoara 2026. Echinocțiul acestei primăveri și Ziua fericirii i-au surprins pe pasionații de lectură, mici și mari, fericiți în mijlocul unui huzur al cărților, muzicii, jucăriilor și întâlnirilor literare și amicale. Salonul rămâne deschis astăzi și mâine (sâmbătă-duminică) între orele 10:00 și 20:00, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), iar accesul publicului este liber.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții și evenimente în cadrul Bookfest.