CSM Lugoj şi Universitatea Timişoara vor fi şi stagiunea viitoare singurele echipe de seniori înscrise în campionat.
CSM Lugoj pregăteşte noul sezon voleibalistic intern şi a făcut deja primul transfer. Voleibalistele de pe Timiş vor începe antrenamentele în 1 august şi au la dispoziţie două luni până la debutul campionatului.
În perioada 13-15 iulie, la Oradea a avut loc Turneul Naţional de volei pe plajă, cel mai important turneu de acest gen din ţară la senioare.Ţinând cont că întrecerea a fost dedicată senioarelor, prestaţia formaţiei lugojene a fost una foarte bună, aceasta reuşind să-şi adjudece medalia de bronz.
Sportul este în prim plan în aceste zile la Liceul de Informatică Grigore Moisil din Timişoara. Peste 150 de elevi din clasele 9-12 participă în 6 şi 7 iunie la cele patru discipline din cadrul ediţiei a doua a Cupei Liceelor, fotbal, baschet, volei şi role.
CSM Lugoj a încheiat sezonul 2011-2012 pe locul 7 după victoria de sâmbătă obţinută în faţa Craiovei. Chiar dacă bănăţencele au făcut un pas înapoi în clasament faţă de performanţa din stagiunea precedentă, această clasare este văzută drept una mulţumitoare.
Eveniment
Luni, 15 decembrie, în jurul orei 17:30, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit la un accident rutier produs în Remetea Mare. UPDATE. Victima a răspuns manevrelor de resuscitare
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată în istorie, Consiliul Județean Timiș semnează mai multe parteneriate de asociere cu diverse primării pentru a le susține investițiile.
Capitală Culturală
Proiectul caritabil „Crăciunul lor în mâinile tale” revine în această iarnă cu o nouă ediție, având ca obiectiv sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în perioada sărbătorilor de Crăciun. Inițiativa a fost lansată în urmă cu peste 15 ani de o echipă de tineri voluntari și este susținută de Asociația ProgressOn Youth Power, alături de parteneri și colaboratori din comunitate.
România
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă, acesta supraviețuind astfel celei de-a cincea încercări.
Ştiri din Timiș
Târgul de Crăciun din comuna Variaș se deschide luni, 15 decembrie, marcând începutul unei perioade dedicate bucuriei sărbătorilor de iarnă. Evenimentul reunește locuitorii din Variaș, Gelu și Sânpetru Mic, într-un cadru festiv plin de lumină și emoție.
Turism
Site-urile, blogurile și aplicațiile digitale cu profil gastronomic din Banat sunt invitate să reprezinte regiunea în competiția internațională „Top Foodie Websites 2026”, organizată de Institutul Internațional de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism (IGCAT).
Ştiri din Timiș
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea Națională de Muzică București și Doomstriker România organizează marți, 16 decembrie, concertul caritabil „Lumina Sfântă din Noi”. Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru achiziționarea de proteze mioelectrice pentru Ciprian Balici, artist liric la Opera Națională Timișoara, care a suferit un accident grav în septembrie 2023.
Capitală Culturală
Memorialul Revoluției din Timișoara organizează, joi, 18 decembrie, de la ora 18, primul concert dedicat eroilor-martiri ai Revoluției, intitulat „Noi nu murim”.