Premierul României a anunțat, sâmbătă, la Timișoara, că Guvernul a reușit să deblocheze proiectul autostrăzii care va lega Timișoara de Pancevo. Potrivit lui Sorin Grindeanu, studiul de fezabilitate va fi finanțat în actualul exercițiu bugetar, urmând ca anul viitor să înceapă execuția tronsonului Timișoara – Moravița.
Zeci de primari din Timiș și-au petrecut prima parte a zilei de sâmbătă la o întâlnire cu prim-ministrul Sorin Grindeanu și vicepremierul Sevil Shhaideh. Grindeanu le-a transmis celor din administrațiile publice locale să se înghesuie să depună proiecte pe fonduri europene și să nu aștepte bani de la bugetul de stat. Premierul a și glumit cu cei prezenți în Sala Multifuncțională a CJ Timiș: „Au trecut doar două luni de când am plecat și văd că nu vă descurcați fără mine”.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, spectacole și proiecții.
Capitală Culturală
Pentru a comemora eroii Revoluției, Anda Drăgan, în colaborare cu Memorialul Revoluției din Timișoara, vă invită la instalația performativă „Copiii noștri vor fi liberi”.
Ştiri din Timiș
Upgrade Education pune la dispoziția a 500 de elevi din România un test gratuit pentru cei care doresc să se înscrie la o universitate de top din străinătate.
Ştiri din Timiș
În cadrul proiectului „Out of the Box”, deținuții din Penitenciarul Timișoara au avut oportunitatea de a fi artiști vizuali. Creațiile lor vor putea fi văzute în cadrul unei expoziții la Comenduirea Garnizoanei.
România
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
O persoană care s-a dat drept consilier al ministrului Afacerilor Interne a pretins mai multor persoane bani pentru a le angaja în structuri din Poliția Frontieră și din unitățile de situații de urgență. Miercuri, procurorii anticorupție au organizat o percheziție la domiciliul său.
Ştiri din Timiș
Licitația pentru Centura Timișoara Vest – contract de aproximativ 1,5 miliarde de euro – a fost contestată după ce a fost anunțată câștigătoare firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS. A fost dată o decizie definitivă în acest dosar, iar, conform acesteia, contractul rămâne la același antreprenor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților. Cea veche va fi demolată, iar în locul ei va fi ridicat un „pod pietonal și velo modern, mai larg”. Va plăti peste 1,8 milioane de euro, TVA inclus.
9