Zvonurile că PNL pregăteşte o nouă schimbare de forţe în Consiliul Judeţean Timiş, după ce a pierdut puterea în această instituţie odată cu ruperea USL, a ajuns şi la urechile conducerii, deţinută în prezent de PSD. Unul dintre cei care au aflat de iminenta tentativă de schimbare a balanţei de puteri este şi vicepreşedintele CJ Timiş Florian Zanfir, care le-a transmis liberalilor, în şedinţa de plen de miercuri, să nu mai ameninţe voalat şi să treacă la fapte.
Consilierii judeţeni ai opoziţiei au cerut, miercuri, la finalul şedinţei Consiliului Judeţean Timiş, raportul de activitate al celor doi vicepreşedinţi: Călin Dobra şi Florian Zanfir (ambii de la PSD). Nu li s-a prezentat raportul, dat fiind faptul că acesta se face la final de an. În orice caz, liderul consilierilor PDL, Tiberiu Lelescu, i-a spus preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin (PSD), să lase urnele şi cabinele de vot acolo (erau amplasate lângă sala de şedinţe), deoarece vor avea nevoie de ele în curând, făcând aluzie la schimbarea vicepreşedinţilor, care se face prin vot secret, aşa cum a fost schimbat şi Marian Vasile (PNL), în urmă cu câteva luni.
Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş, Marian Constantin Vasile și Călin Dobra, și-au completat declarațiile de avere, la un an de la preluarea mandatului. Vedeți în continuare câți bani au câștigat sau pierdut în primul an de mandat cei doi.
Vicepresedintele CJ Iasi, Victor Chirila, a descoperit, miercuri, doua sisteme de monitorizare, unul in biroul sau, si altul in biroul celuilalt vicepresedinte al CJ, Constantin Adascalitei. Dupa ce au anuntat Politia, cei doi au fost chemati la DNA.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Adrian Sitaru, medic primar ORL, explică cum putem face diferența între o viroză respiratorie obișnuită, gripă și COVID-19, cât durează în mod normal o răceală și ce semne pot indica apariția unor complicații, precum sinuzita sau otita. Dr. Sitaru vorbește și despre greșelile frecvente în tratarea virozelor acasă, riscurile folosirii excesive a spray-urilor nazale decongestionante, situațiile în care sunt necesare antibioticele și măsurile care ne pot ajuta să reducem riscul de îmbolnăvire.
Ştiri din Timiș
Expoziții, spectacole de teatru, concerte, festivaluri, lansări de carte și conferințe ar putea anima Bastionul Theresia din Timișoara pe tot parcursul anului 2027. A fost lansat un apel către operatorii culturali care doresc să organizeze evenimente în cadrul Centrului Multifuncțional Bastion. Propunerile pot fi depuse până în 2 decembrie 2026.
Utile
Marți, 3 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1