Se discută de ani buni despre transportul în comun cu vaporașele pe Bega, iar zilele acestea am putut vedea primele ambarcațiuni la Timișoara. Nu se cunoaște exact momentul când va fi pornit transportul în comun pe Bega, dar nici dacă plimbările vor fi gratuite sau se va percepe o taxă simbolică. Aceasta deși primarul anunța gratuități în primii cinci ani.
Ştiri din Timiș
Un moment emoționant a fost pus la cale de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Reprezentanții instituției au celebrat, marți, împlinirea unui secol de viață de către Francisc Deneș, un om a cărui biografie se împletește cu istoria ultimului veac.
Eveniment
Doi bărbați au ajuns marți la spital după un impact între o bicicletă și o motocicletă în Calea Șagului din Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Lucrările la Podul Muncii (Iuliu Maniu) au fost reluate după pauza de Paște. Constructorul a început demontarea tablierului central, etapă importantă a șantierului, iar autoritățile promit monitorizare constantă pentru respectarea termenului de finalizare.
1
Eveniment
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13 – 19 aprilie, acțiunea „SPEED”, parte din calendarul ROADPOL, având ca scop verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea accidentelor rutiere. În acest context, miercuri, 15 aprilie, are loc și „Speed Marathon”, o acțiune de 24 de ore în care controalele vor fi intensificate pe toate drumurile, pentru creșterea siguranței în trafic.
1
Eveniment
În noaptea de 13 aprilie, polițiștii din Timișoara au prins în flagrant un bărbat de 35 de ani, bănuit că ar fi sustras bunuri dintr-o locuință de pe strada Dacilor. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Timișoara devine, între 17 și 19 aprilie, punct de întâlnire pentru iubitorii de design contemporan și cultură alternativă, odată cu o nouă ediție a Harababura Fair. Evenimentul va avea loc la Pavilionul ISHO, pe Bulevardul Take Ionescu, și va fi deschis publicului zilnic, între orele 11 și 20, cu intrare liberă.
Ştiri din Timiș
Comunitatea srilankeză din Timișoara marchează sâmbătă, 18 aprilie, sărbătoarea tradițională a Anului Nou Sinhalez (Aluth Avurudu), într-un eveniment intercultural organizat la Muzeul Satului Bănățean, dedicat diversității și dialogului cultural.
1
Eveniment
Peste 300 de polițiști au acționat zilnic, în perioada 10-13 aprilie, pentru menținerea ordinii și siguranței publice în zonele aglomerate și la lăcașurile de cult din Timiș. Au fost 207 intervenții la 112, peste 600 de sancțiuni, 48 de infracțiuni constatate, 39 de permise reținute și 2 accidente rutiere grave soldate cu 2 decese.