Tehnologia modernă este indispensabilă procesului educaţional şi celui economic. Iar Universitatea de Vest Timişoara s-a adaptat vremurilor. Instituţia de învăţământ superior este dotată din punct de vedere informatic cu cea mai nouă tehnologie, am aflat de la Ioan Talpoş, rectorul Universităţii de Vest Timişoara.
Universitatea de Vest din Timisoara va implementa în următorii trei ani un proiect prin care îşi doreşte sprijinirea financiară a 65 de doctoranzi, în perioada studiilor universitare de doctorat, consolidându-se astfel un segment important din ruta acestora de învăţare şi formare pe tot parcursul vieţii, având ca rezultat final dezvoltarea resurselor umane pentru cercetare.
Timisoara:La începutul lunii mai va avea loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional Francofon de Introvizaţie şi Teatru Universitar (FIFITUT), care va reuni 80 de tineri actori, amatori şi profesionişti, din România şi din străinătate.
Timisoara: Principele Radu al României a fost prezent, joi dimineaţă, la Universitatea de Vest, unde a susţinut o prelegere despre „Securitate şi identitate naţională”. Principele a vorbit despre problemele cu care se confruntă în prezent România şi a răspuns la întrebările studenţilor.
Principele Radu al României s-a aflat luni dimineaţa la Timisoara, unde a susţinut o prelegere la Universitatea de Vest, cu titlul „Leadership”. Deşi audienţa nu a mai fost la fel de numeroassă ca la prelegerea de la sfârşitul anului trecut, principele a vorbit cu studenţii aproape trei ore.
Azi în Timișoara
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
3