Universitatea de Vest Timișoara va organiza în acest an, pe 2 iunie, prima ediție a unui eveniment care se dorește să devină tradiție, concursul Liberty Marathon. Acțiunea, care este susținută și de Constanța Diță, campioană olimpică, nu va fi un simplu maraton, va include și momente artistice, dar și un concert și un party la final.
Conferințele susținute de Universitatea de Vest Timișoara aduc în fața studenților și a publicului trei noi personalități ale vieții politice românești, toate cu activitate în domeniul relațiilor diplomatice. Vineri vor discuta cu tinerii Cristian Diaconescu și Teodor Baconschi, iar pe 30 martie va conferenția și Mircea Geoană, de asemenea fost ministru de externe, dar și candidat la funcția de președinte al României.
Anchetă a procurorilor DNA Timișoara ajunsă la final în cazul unui profesor timișorean, fost cadru al Universității de Vest din Timișoara. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totul după ce a falsificat mai multe documente pentru a încasa pe ascuns bursele destinate unor cursanți pe un proiect educațional european.

Ştiri din Timiș

La șase ani de la câștigarea primăriei și cu trei zile înainte de a o pierde, Fritz își adună susținătorii. „Nu este despre mine”
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.

Eveniment

Băiat de 13 ani pe trotinetă accidentat de autobuz în centrul Timișoarei
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.

Eveniment

Un bărbat a fost rănit după un accident pe Calea Sever Bocu din Timișoara
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.

Ştiri din Timiș

„Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.

Ştiri din Timiș

Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect. 2

România

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România. 18

Turism

Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici