Senatorul USR de Timiș, Nicu Fălcoi, susține că încearcă o modificare a legii astfel încât să poată fi înființată celebra deja companie care se va ocupa de transportul public pe canalul Bega. Însă, deși a făcut apel la toți parlamentarii de Timiș, până acum nu a primit susținerea niciunuia. Nici măcar a celor de la PNL.
„Mediul cultural şi cetăţenii Timişoarei trebuie să vină împreună în spirit democratic, iar în urma dialogului şi a dezbaterilor constructive din acest for să asigure sinergia pozitivă dintre perspectivele şi nevoile diferite, totul în cadrul construit deja prin dosarul de candidatură asumat”! Așa ar trebui să fie făcută reorganizarea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, susține vicepreședintele USR Timișoara, Ruben Lațcău.
ADVERTORIAL. Vedem în jurul nostru destule exemple de femei în poziții de conducere, dar nu știm care au fost experiențele lor, ce preconcepții au trebuit să combată ca să ajungă acolo unde sunt acum. Poate suntem mai obișnuite să vedem femei manager într-o mică firmă de PR sau turism, dar mai rar într-o companie multinațională din domeniul IT sau construcții, lucru care ni se pare normal, pentru că acestea sunt prejudecățile pe care ni le-a insuflat societatea în care am crescut: femeile sunt mai creative, mai sensibile, iar bărbații mai cu capul pe umeri, mai logici, mai puternici. Prejudecăți pe care sperăm că le vom depăși cât mai curând, împreună, ca societate.
Controversata Lege a zgomotului, inițiată de un deputat USR, cauzează zarvă politică și la Timișoara. Primarul a apelat, ca de obicei, la Facebook, pentru a-și ataca adversarii politici, însă a uitat un amănunt: senatorii PNL au votat în bloc modificarea legislativă care interzice zgomote mai mari de o șoaptă.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Timișoara și-a consolidat poziţia drept unul dintre principalele motoare economice ale României, prin tranziția de la un centru axat pe producție, la un hub regional de inginerie, tehnologie și inovație pentru industria automotive.
Capitală Culturală
În timp ce mii de oameni participau la concertele și evenimentele organizate în centrul orașului, Ziua Timișoarei a fost marcată și într-un loc mai puțin obișnuit: la ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz.
Ştiri din Timiș
Prefectul de Timiș, Paul Finta, a decis că Dominic Fritz nu își pierde mandatul în urma deciziei definitive din dosarul ANI, ci va avea indemnizația redusă cu 10% timp de șase luni. Primarul consideră soluția o confirmare că legea nu prevede încetarea mandatului și spune că „nu va ceda”.
9
Capitală Culturală
Odată cu inaugurarea noului sediu permanent și deschiderea expoziției Picasso en visite, Fundația Art Encounters își extinde programul prin lansarea Focus Art Encounters, „un nou spațiu expozițional dedicat experimentului artistic și noilor practici curatoriale”, anunță reprezentanții fundației.
Ştiri din Timiș
Paul Finta, prefectul județului Timiș, a explicat marți ce se întâmplă cu mandatul lui Dominic Fritz după procesul cu ANI și deciziile instanțelor. Pe scurt, Fritz nu își pierde mandatul actual, ci doar va rămâne cu o reducere de 10% a indemnizației în următoarele șase luni.
13
Eveniment
Pompierii timișeni au fost chemați să intervină, marți, la un incendiu izbucnit la o casă din Șag. Focul a cuprins acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime.