Medicii de la Unitatea de primire a urgenţelor a Spitalului Judeţean Timiş au înregistrat în ultimele ore primele cazuri de fracturi cauzate de căderea pe zăpadă. „Cei mai mulţi sunt vârstnici, dar am avut şi un tânăr care a alunecat pe gheaţă”, au spus medicii de gardă.
Serviciul de Ambulanţă Timiş este, zilnic, solicitat pentru cazuri în care persoanele afectate de caniculă au căzut în stradă. Sfaturile medicilor sunt, deseori, ignorate.
Pentru a degreva serviciile de urgenţă ale spitalelor, Direcţia de Sănătate Publică Timiş îi îndrumă pe timişeni spre medicii din Centrele de permanenţă atunci când au o problemă urgentă de sănătate.
Cantitatea mare de zăpadă căzută în ultimele zile a făcut ca, în mod mai puţin aşteptat, numărul persoanelor care s-au adresat serviciului de urgenţă de la Spitalul Judeţean Timişoara să scadă. Şeful serviciului UPU are o explicaţie a acestei situaţii.
A doua zi cu temperaturi care ajung la 38 de grade Celsius, la Timişoara. Mai mult, canicula nu dă semne că s-ar retrage săptămâna aceasta din Banat, iar arşiţa este tot mai greu de suportat. Pentru a se răcori un pic, timişorenii se refugiază în centrele comerciale dotate cu sisteme de aer condiţionat, se „tratează” cu duşuri reci sau iau cu asalt strandurile si malurile canalului Bega.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă într-o societate comercială din Timișoara, fiind transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% din indemnizația pentru creșterea copilului, măsură pe care o consideră „o reparație necesară, nu un privilegiu”.