Surpriză pentru studenţii de la Universitatea de Vest Timişoara. Regia Autonomă de Transport Local a anunţat că, momentan, studenţii de la UVT rămân fără jumatate din gratuitatea transportului pe RATT. Conducerea instituţiei de învăţământ acuză schimbarea modului de acordare a abonamentelor şi spune că banii există, iar situaţia se va reglementa în câteva săptămâni.
Universitatea de Vest Timişoara nu mai este de miercuri singura instituţie de învăţământ superior care nu putea oferi tinerilor posibilitatea unei mese calde în cadrul unei cantine proprii. În spaţiile nefolosite de la sediul Facultăţii de Drept a fost amenajat un restaurant unde un "meniul zilei" se poate servi la 8,5 lei.
Universitatea de Vest Timişoara este beneficiara unui supercomputer, unul dintre cele mai puternice din această parte a Europei. Este vorba de IBM Blue Gene P, o unealtă extrem de utilă în mâna cercetătorilor din diferite domenii. Mai mulţi tineri doctoranzi utilizează acest supercomputer pentru rezolvarea unor probleme extrem de complexe.
Profesorii de specialitate din cadrul Universităţii de Vest Timişoara vor pune umărul la pregătirea olimpicilor la chimie care vor reprezenta liceele din regiune la olimpiada naţională. În virtutea parteneriatului existent între instituţie şi Inspectoratele Şcolare Județene, Departamentul de Biologie - Chimie al Facultății de Chimie, Biologie, Geografie va organiza sâmbătă, 23 martie, un stagiu de pregătire cu aceşti tineri.
Senatul Universităţii de Vest Timişoara a aprobat săptămâna trecută modificarea modului de admitere în cadrul faculăţilor din componenţă. Astfel, admiterea pe bază de dosar a fost înlocuită cu probe de admitere, care constau, în funcție de facultate, fie într-un interviu, fie într-un eseu. Potrivit rectorului UVT, noile probe nu presupun efort suplimentar din partea candidaților, care trebuie să se concentreze pentru a obține note mari la examenul de Bacalaureat.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) pregătește, în Palatul Baroc din Piața Unirii, un nou shop, magazin ce va reuni o selecție de produse și obiecte de design inspirate din colecțiile și patrimoniul artistic al instituției, prelungind astfel experiența vizitei la muzeu dincolo de spațiul expozițional. Cele 19 propuneri de amenajare, ale studenților implicați în acest demers, pot fi văzute în Galeria L a muzeului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune modificarea regulamentului TimPark, cu tarife mai mari, restricții pentru vehiculele de mari dimensiuni și eliminarea unor gratuități. Sistemul ar urma să fie extins cu peste 4.300 de locuri de parcare.
Eveniment
Polițiștii au făcut 14 percheziții în Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, într-un dosar în care un cadru militar activ este suspectat că ar fi obținut aproape un milion de lei prin programul Start-Up Nation, folosind firme controlate prin intermediul altor persoane și documente false. Cinci persoane au fost duse la audieri.
România
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care au salarii nete de cel mult 4.000 de lei pe lună, ar putea beneficia de ajutor financiar pentru plata chiriei și reduceri de 50% la transportul public și la abonamentele de tren. Un proiect de lege depus în Parlament de către deputații USR Alin Stoica și Diana Stoica, alături de parlamentari ai altor partide, propune introducerea unor măsuri de sprijin pentru tinerii care muncesc, dar întâmpină dificultăți în a-și asigura independența financiară. Timișoara se află printre orașele în care ajutorul pentru chirie ar putea ajunge la 500 de lei lunar.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în 13 noiembrie, evenimentul internațional „Doing Business in Poland”, dedicat companiilor interesate de oportunitățile de afaceri și investiții pe piața poloneză. Seminarul va aborda aspecte juridice, fiscale, logistice și comerciale și va oferi participanților ocazia de a identifica potențiali parteneri și de a dezvolta noi colaborări. Înscrierile se fac până la 11 noiembrie.
Eveniment
Polițiștii au făcut 23 de percheziții în județul Timiș, joi, 5 noiembrie, într-un dosar care vizează deținerea ilegală de arme neletale. În urma descinderilor, au fost găsite 19 arme, peste 18.000 de proiectile și aproape 1.000 de țigarete netimbrate. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER.
Ştiri din Timiș
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi a anchetelor „Origine-destinație” desfășurate pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul țării. Șoferii pot răspunde voluntar chestionarelor în cele 90 de puncte amenajate în Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș, datele urmând să fie folosite la planificarea viitoarelor proiecte de infrastructură.