Fostul președinte al Ucrainei Viktor Ianukovici a îndemnat organizarea câte unui referendum în toate regiunile din Ucraina pentru a determina statutul acestora.
Potrivit unui proiect de lege depus de președintele interimar, Ucraina va organiza în acest an o serie de exerciții militare la care vor participa și militari din România, Statele Unite ale Americii, Polonia și Republica Moldova.
Ministrul interimar ucrainean al Apărării, Igor Teniuh, și-a prezentat demisia în Parlament ca urmare a criticilor referitoare la modul în care a gestionat criza din Crimeea. Totuși, demisia i-a fost respinsă de către deputați.
O bază militară ucraineană din Crimeea a fost luată cu asalt de către forțe ruse, luni dimineața. Anunțul a fost făcut de Vladislav Seleznev, un purtător de cuvânt al forţelor ucrainene în peninsulă, pe pagina sa de Facebook.
Oficialii ucraineni, dar şi cei din Uniunea Europeană, SUA şi NATO, sunt îngrijoraţi că scenariul din Crimeea ar putea fi aplicat de ruşi Ucrainei. Potrivit ministrului de Apărare de aici, Rusia este pregătită să atace Ucraina şi şi-a poziţionat deja armata la graniţele ţării.
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
1
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.