Baschetbaliştii de la U Cluj au suferit prima înfrângere de la jumătatea lunii decembrie, iar cei care au reuşit-o au fost cei de la BC Timișoara. Formaţia lui Petricevic a făcut-o în stil mare, cu coş de la jumătatea terenului pe ultimele secunde de repriză, cu recuperări şi lovituri de trei puncte numeroase. Sâmbătă, a fost, la sala „Constantin Jude”, BCT – U Cluj: 91 – 77.
Aflat la primul său meci ca şi antrenor principal al ACS Poli, Aurel Şunda are speranţe la un rezultat bun în partida de luni de la Cluj, cu Universitatea. Întâlnirea are loc cu antrenori noi de ambele părţi, deci vom avea un meci interesant.
Marţi va fi cea mai mare zi din istoria Ripensiei Timişoara, desigur cea actuală. Pe stadionul „Dan Păltinişanu”, în nocturnă, formaţia bănăţeană va juca în 16-zecimile Cupei României, cu cei de la U Cluj. „Istoria obligă Ripensia să facă o nouă surpriză în Cupa României”, spun reprezentanţii clubului.
Casa Fotbalului a găzduit, luni, tragerea la sorţi a meciurilor ce se vor juca în 16-imile Cupei României. Timişoara a fost reprezentată de două echipe, ACS Poli şi Ripensia.
Dacă ar fi existat puncte super-bonus la rugby, atunci RCM Timişoara ar fi fost super-deţinătoare de puncte în clasament. Pentru a treia oară consecutiv, echipa bănăţeană a reuşit un scor la o diferenţă mai mult decât mare. Sâmbătă, la Timişoara, adversarul a fost făcut tocăniţă, iar spectacolul a fost total: RCM - U Cluj: 79 – 5.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte.
Ştiri din Timiș
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
3
Mapamond
De unde vine denumirea de algebră? Dar cea de algoritm? Chiar dacă în viaţa de zi cu zi nu vedem formule matematice complexe pretutindeni, suntem înconjuraţi de ele. Algoritmii conduc în mod discret chiar şi cele mai obişnuite activităţi zilnice – ei stau în spatele reţelelor de socializare, a motoarelor de căutare, a aplicaţiilor pentru muzică, shopping sau transport şi nu numai. Fără contribuţiile matematicianului persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi am putea să nu fim aici. Până şi cuvântul „algoritm” provine dintr-o versiune latinizată a numelui lui Al-Khwarizmi. În plus, cuvântul „algebră” este derivat dintr-o parte a titlului celebrei sale cărţi „Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wa’l-Muqabala”.
Eveniment
O tragedie s-a produs în satul Iosif din comuna Liebling, unde un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort în locuința sa. Pompierii Secției Deta, sosiți la fața locului, au identificat scăpări de gaz provenite de la un mijloc de încălzire improvizat.
1
Ştiri din Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, invită publicul la spectacolul „Colind și bucurie”, programat pentru marți, 16 decembrie, de la ora 18, în sala festivă a instituției.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.