O femeie a ajuns la spital, joi noapte, după ce ea,
împreună cu soţul şi cei doi copii ai
lor au fost agresaţi de trei bărbaţi.
Iniţial membrii familiei se opriseră să
îl ajute pe unul dintre agresori care a fost
bătut de cei doi prieteni ai săi.
Echipa tion.ro şi timisoreni.ro te aşteaptă
şi sâmbătă 11 iulie la ştrandul
Heaven începând cu ora 15 pentru o nouă
ediţie a “Heavenly Summer Games!”
Aflaţi în control în zona Pieţei
Doina din Timişoara, agenţii comunitari au fost
înjuraţi şi ameninţaţi cu
bătaia de reprezentanţii unei firme care au mai
avut probleme cu Poliţia Comunitară în
trecut. Scandalagii au fost
“liniştiţi” cu amenzi.
Infrastructura Timişului va beneficia de fonduri
suplimentare de la bugetul de stat. În urma
participării la şedinţa de guvern de
miercuri a „tripletei” formate din prefectul
Mircea Băcală, preşedintele CJ Timiş
Constantin Ostaficiuc şi primarul Timişoarei,
Gheorghe Ciuhandu, s-a reuşit suplimentarea sumelor
pentru drumurile comunale şi alimentarea cu apă.
Şeful Direcţiei de Urbanism a Primăriei Timişoara, Sorin Ciurariu, şi încă un funcţionar din subordinea sa trebuie să dea explicaţii în faţa Comisiei de disciplină a instituţiei, din cauza întârzierilor în elaborarea unor documentaţii de urbanism. În unele cazuri, solicitanţii au apelat la pocedura aprobării tacite şi au obţinut câştig de cauză în instanţă. Video

Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2