Luvru este cu siguranță cel mai renumit muzeu din lume, nu doar datorită arhitecturii sale remarcabile, ci mai ales pentru minunatele opere de artă care sunt expuse aici. Faimoasa „Mona Lisa”, „Venus din Milo”, „Libertatea Conducând Poporul”, dar și minunatele bijuterii ale coroanei regale franceze sunt doar câteva dintre comorile impresionante care pot fi admirate la Luvru, chiar în inima Parisului. Nu este de mirare că acesta este cel mai vizitat muzeu de pe glob!
Le-ai văzut în nenumărate ghiduri de călătorii, vederi și pe site-uri de specialitate, iar dacă ești pasionat de fotografie, cu siguranță îți dorești să le imortalizezi chiar tu! Acestea sunt cele mai recognoscibile locuri din lume, unde orice fotograf își dorește să ajungă pentru a capta imaginea perfectă.
Acum că vremea s-a mai dezghețat a venit timpul să ne gândim la excursiile perfecte pentru vacanța de primăvară. Așa că, de ce să nu marcăm începerea noului sezon cu o excursie într-un oraș europene vechi sau pe o insulă idilică australiană? Să nu uităm nici de excursiile la munte pentru o ultimă experiență pe pista de schi, sau, dacă v-ați săturat de zăpadă, câteva zile la malul mării este exact ce aveți nevoie pentru a vă dezgheța.
În Copenhaga, unde mai mult de jumătate dintre locuitori utilizează bicicleta în fiecare zi, a pedala este modalitatea cea mai simplă de a te pierde printre localnici. Dar, înainte de a te alătura celor peste 40.000 de cicliști ce traversează podul Reginei Louisa, în fiecare zi, familiarizează-te cu câteva reguli de bază pentru mersul cu bicicleta în capitala daneză.
Animăluțele drăgălașe și pufoase au pus stăpânire pe internet. Totuși, cei care doresc să interacționeze îndeaproape cu simpaticele creaturi pot să facă acest lucru în locuri precum „Insula Iepurașilor”, „Sanctuarul leneșilor”, „Insula pisicilor” sau „Plaja purceilor”. Năstrușnicele zone sunt deschise pentru public, iar curioșii pot oricând să le viziteze.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
1
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
16
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.