Românii au devenit public ţintă pentru cea mai cunoscută staţiune sârbească. Este vorba de Zlatibor, o localitate din ce în ce mai apreciată de turiştii bănăţeni, mai ales pentru sporturile de iarnă, dar și de echipele sportive care optează pentru această stațiune pentru cantonamente. Reprezentanţii staţiunii au venit la Timişoara special pentru a prezenta bănăţenilor modalităţile de a vizita stațiunea Zlatibor şi de a petrece aici un sejur plăcut.
Cinque Terre este una dintre cele mai pitorești zone de-a lungul rivierei italiene. Este compusă din cinci sate pescărești, unde casele multicolore sunt ridicate printre pereții abrupți ai coastei. Este un loc de patrimoniu UNESCO și a devenit una dintre locațiile preferate printre turiștii străini care ajung în Italia, datorită peisajelor de coastă și a orășelelor desprinse parcă din basme.
Vizitatori obişnuiţi ai staţiunii Băile Herculane, turiştii timişoreni vor avea acum la dispoziţie noi modalităţi de a-şi petrece timpul aici. De la ”scos reuma”, ocupaţia practicată în general în concediul din această localitate din județul Caraș-Severin, cei dornici şi capabili vor putea lua la pas traseele care străbat parcul naţional Domogled – Valea Cernei, din jurul Băilor Herculane. Noul Centru de Vizitare interactiv, ridicat cu bani europeni de Romsilva, stă la dispoziția turiștilor cu o mulțime de informații utile și interesante despre această zonă superbă.

Ştiri din Timiș

FOTO. Baliza „fără stăpân” din fața Gării de Nord: nimeni nu știe cine a pus-o și când se repară denivelarea
Un banal capac de canalizare din fața Gării de Nord din Timișoara a devenit un mister birocratic: de săptămâni întregi. Șoferii ocolesc o denivelare semnalizată cu o baliză, fără ca vreo instituție să știe cine a montat-o sau când va fi reparată problema.

Ştiri din Timiș

Înscrie-te acum pentru o carieră medicală! Şcoala Postliceală „Henri Coandă” Timişoara face înscrieri!
Aici te pregăteşti pentru o carieră sigură, în domenii căutate, cu profesori dedicaţi şi dotări moderne.

Sănătate

Medicii timișoreni trag un semnal de alarmă privind tuberculoza. România, pe primul loc în UE la incidența bolii
Astăzi, 24 martie, este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, un moment dedicat conștientizării uneia dintre cele mai infecțioase boli la nivel global. Data are o semnificație importantă, fiind legată de anul 1882, când Robert Koch a anunțat descoperirea bacilului responsabil de apariția bolii.

România

Avertisment al Bisericii Ortodoxe: escrocherii online în numele credinței. „Preoți” falși cer bani pentru vrăjitorii
Patriarhia Română trage un semnal de alarmă în urma apariției, pe rețelele de socializare, a unor conturi false care se prezintă drept reprezentanți ai clerului sau ai vieții monahale și solicită bani de la credincioși. 2

Eveniment

Rezultatul acțiunii polițiștilor pe DN6 în Timiș: șoferi prinși cu viteză, fără permis sau sub influența alcoolului
Sute de șoferi au fost trași pe dreapta și sancționați în doar câteva ore, pe DN6, în județul Timiș. În urma controalelor, polițiștii au dat 266 de amenzi, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale, dar au descoperit și cazuri grave, precum șoferi băuți sau fără permis.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Timișoara dă startul Târgului de Paște. Vom avea concerte, spectacole și activități pentru toate vârstele
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii cu un program bogat de evenimente, organizate în perioada 27 martie – 14 aprilie, în cadrul Târgului de Paște. Anul acesta, manifestarea organizată de Casa de Cultură a Municipiului are și doi co-organizatori: Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și Visit Timișoara. 1

Ştiri din Timiș

Inima unui copil, o luptă pe viață. La 13 ani, Gabriel are nevoie urgent de ajutorul comunității
Un copil de doar 13 ani duce, zi de zi, o bătălie pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. Povestea lui Gabriel Bantozs nu este doar despre boală, ci despre rezistență, speranță și nevoia urgentă de solidaritate.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 24 martie
Marți, 24 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici