Aflat pe picior de plecare, ministrul Transporturilor are în continuare planuri mari, apărute exact acum când va părăsi funcția. El vorbește de o perioadă de doi ani în care să fie făcut măcar un tunel pe lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva, iar despre actualul drum național care ține loc de autostradă în zona respectivă îl numește... bypass.
În 2013, Primăria Galați a decis realizarea unui proiect inedit, un tunel pe sub Dunăre care să lege localitatea de județul Tulcea. Proiectul a fost aprobat de consilierii locali și s-a mers mai departe până la găsirea unui consorțiu de firme care să se ocupe de studiul de fezabilitate și mai târziu de construcție. Între timp, conducerea Primăriei Galați s-a schimbat, iar tunelul a fost dat uitării. Cu toate acestea, firmele care încă au contract pentru realizarea proiectului vor să continue lucrările și au decis să acționeze primăria în instanță.
După lungi dezbateri legate de cheltuirea banilor de la bugetul local pe studii privind investiţii pentru care nu există nicio garanţie că vor fi realizate vreodată, aleşii locali ai Timişoarei au aprobat, vineri, un studiu de prefezabilitate pentru reconfigurarea traseului de cale ferată din oraş. Vorbim despre ducerea în subteran a liniilor de tren din oraş prin construirea unui tunel de 10 kilometri! Primăria a dat peste 32.000 de euro pe studiu şi speră să obţină aprobarea Guvernului, având în vedere că liniile de tren nici nu-i aparţin.
„Ecologizarea” lotului doi al autostrăzii Lugoj – Deva va duce la realizarea unui al treilea tunel, pe lângă cele două deja impuse pentru a se asigura îndeplinirea cerinţelor Acordului de Mediu. Acesta impune luarea unor măsuri pentru a nu afecta ecosistemul din zonă şi pentru a asigura circulaţia animalelor sălbatice în zonă.
Aşa cum am anunţat deja, lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva va fi unul mai deosebit. Asta pentru că proiectul a fost modificat pentru a fi realizat un coridor ecologic ce va permite circulaţia animalelor sălbatice. Problema este că acest coridor va presupune realizarea unor noi lucrări de infrastructură, inclusiv două tuneluri, iar aceasta va decala momentul finalizării proiectului şi punerii în circulaţie a obiectivului.

Eveniment

UPDATE. Accident pe Autostrada A1, în zona Belinț. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, în zona comunei Belinț. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal UPDATE 2. Traficul va fi reluat în jurul orei 14

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrările la Centura de Vest a Timișoarei avansează. Se forează piloți și se construiesc primele structuri
La cinci săptămâni de la emiterea ordinului de începere, lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Turism

Veneția ar putea introduce o taxă de 50 de euro pentru turiștii de o zi
Autoritățile din Veneția analizează o majorare semnificativă a taxei de acces pentru turiștii care vizitează orașul fără să se cazeze peste noapte.

Ştiri din Timiș

Reorganizare la Direcția de Asistență Socială Timișoara. Cantina de pe strada Telegrafului ar putea fi închisă
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a înaintat Consiliului Local un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituției. Măsura urmărește eficientizarea activității și consolidarea serviciilor destinate persoanelor vulnerabile.

Ştiri din Timiș

Generatoarele donate de Primăria Timișoara au ajuns la Kiev. Vor alimenta școli, clinici și adăposturi civile
Cele patru generatoare achiziționate de Primăria Municipiului Timișoara și donate autorităților din Ucraina au ajuns la Kiev, unde vor fi utilizate pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a unor servicii esențiale afectate de atacurile asupra infrastructurii energetice. 1

Eveniment

Vestul țării, lovit de primul episod de caniculă din acest an. Temperaturile urcă până la 36°C
ANM a emis o informare de vreme călduroasă valabilă până luni, pentru cea mai mare parte a țării. Sâmbătă și duminică sunt în vigoare avertizări Cod Galben pentru vestul, centrul și sud-vestul țării, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Eveniment

Incendiu la o locuință din Utvin. O persoană s-a intoxicat cu fum, alta a suferit un atac de panică
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Utvin.

Ştiri din Timiș

Apel pentru salvarea unei profesoare din Timișoara. Mihaela George Micșa luptă cu cancerul și are nevoie urgentă de ajutor
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici