Poli Timişoara îşi află astăzi adversarii din grupele Europa League. Tragerea la soţi va avea loc la Monte Carlo, de la ora 14.00. Fotbaliştii lui Ovidiu Sabău, care vin din play-off-ul Ligii Campionilor, se vor afla în urna a patra valorică, printre cele mai slab cotate echipe. Timişorenii au cel mai scăzut coeficient UEFA dintre toate echipele din România, de doar 7, 781. Pentru o comparaţie, cea mai bine clasată echipă românească, Steaua Bucureşti, are 53, 781 de puncte.
Mapamond
O româncă a fost arestată în Germania, fiind suspectată de spionaj în favoarea Rusiei și de implicare într-un presupus plan de asasinare a unui director al unei companii germane de drone, care are legături comerciale cu Ucraina.
Ştiri din Timiș
Timișorenii care nu au venituri sau au venituri reduse pot verifica dacă se încadrează în condițiile pentru acordarea Venitului Minim de Incluziune (VMI), un sprijin financiar acordat de stat persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) le reamintește celor interesați că pot solicita informații și îndrumare pentru accesarea acestui sprijin.
Utile
Vineri, 7 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
1
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.