250 de milioane de euro și-a propus să atragă Primăria Timișoara prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Deocamdată nu au fost anunțate proiectele, dar reprezentanții PMT au spus că vor să facă prin PNRR noua maternitate a orașului și bd. Cetății. Inclus în PNRR este deocamdată doar Traseul Revoluției din 1989, cu 3,8 milioane de euro fără TVA.
Timișoara va avea un traseu dedicat Revoluției din 1989, care a fost inclus în PNRR și este estimat la 4,5 milioane de euro cu tot cu TVA. De fapt, va fi regândit spațiul public unde s-a întâmplat revoluția anticomunistă și va fi marcată o rută pentru turiști. Sunt prevăzute lucrări în toate zonele importante din oraș, iar cel mai mult costă amenajările din Piața Maria, arată estimările din PNRR.
Eveniment
Într-o singură săptămână, 137 de pietoni din județul Timiș au fost amendați pentru traversări neregulamentare sau trecerea pe roșu, în cadrul unor controale ale polițiștilor rutieri menite să prevină accidentele și să crească disciplina în trafic.
Eveniment
Patru bărbați au fost reținuți de polițiștii rutieri din Timișoara, după ce au fost prinși încălcând legea în trafic, majoritatea urcând băuți la volan sau conducând fără permis.
Ştiri din Timiș
Colectivul Radio Timișoara este în doliu după pierderea jurnalistului Adrian Vintilescu, care a decedat în urma unei lupte îndelungate cu o boală gravă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. O copertină retractabilă este una dintre cele mai eficiente soluții pentru a transforma terasa, balconul sau spațiul din fața casei într-o zonă confortabilă, protejată de soare și ușor de adaptat în funcție de vreme. Pe lângă rolul practic, aceasta adaugă și un plus estetic locuinței, fiind o alegere tot mai populară în amenajările moderne.
Ştiri din Timiș
Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, este cea mai lungă și mai aspră perioadă de post din calendarul creștin, pregătind credincioșii pentru marea sărbătoare Învierea Domnului. Întins pe durata a șase săptămâni, cele 40 de zile de post amintesc de perioada de asceză ținută de Iisus Hristos după Botezul în Iordan.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Într-o lume a produselor de unică folosință, un bihorean pasionat a decis să demonstreze că gustul mâncării „ca la mama acasă” nu este doar o amintire, ci o realitate accesibilă oricui. Sub identitatea deja cunoscută pe rețelele de socializare drept „Omul de Fontă”, acesta a transformat magazinul online www.efonta.ro într-un punct de referință pentru toți cei care caută calitate, sănătate și durabilitate în bucătărie.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest pentru realizarea proiectului MultipleXity. Este o inițiativă ambițioasă care va transforma radical fostele hale de tramvai de pe bulevardul Take Ionescu.
1
Ştiri din Timiș
Educația pentru prevenirea violenței de gen și promovarea relațiilor non-violente va fi inclusă în programa școlară, potrivit Legii anti-femicid, adoptată de Camera Deputaților și trimisă spre promulgare președintelui Nicușor Dan, relatează Edupedu.ro.
3